Dorinta de a avansa in drumul lor profesional ii determina, de cele mai multe ori, pe manageri sa se indrepte catre dezvoltarea alaturi de un coach. Iar dorinta oamenilor pentru a accesa serviciile de coaching si mentoring este in crestere, chiar daca o sedinta poate ajunge si la multe sute de euro.

Am stat de vorba cu Mihai Stanescu, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in coaching din Romania, care a facut o radiografie a pietei locale de coaching.

Wall-Street.ro: Cum caracterizati cererea pentru programe de coaching in acest an? (versus anii anteriori)

MIhai Stanescu, fondator RoCoach: Din cererile pe care le-am primit, am observat o crestere a dorintei oamenilor pentru a accesa serviciile de coaching si mentoring, dar exista destul de putine statistici in aceasta arie de activitate. Aceasta crestere se datoreaza unei comunicari mai bune asupra ce inseamna coachingul din partea presei si a comunicarilor de pe retele de socializare.

In 2018 a existat o crestere de peste 30% fata de 2017, atingand un prag de 20 de milioane de euro, potrivit estimarilor, pentru procesele de dezvoltare organizationala.

Citeste si:
Romanii, dispusi sa o ia de la zero in cariera, fortati de tehnologie
Studiu: Doi din trei romani...

Wall-Street.ro: Pentru ce categorii de angajati platesc companiile programe de coaching?

MIhai Stanescu, fondator RoCoach: Din pacate destul de multe organizatii trimit managerii la coaching in mod reactiv, ca ultima solutie de motivare sau ca urmare a unei crize interne de dezvoltare. Acest lucru plaseaza Romania in coada evolutiei accesarii ideii de coaching (acest fenomen se intampla in tarile dezvoltate pe partea de coaching in anii 90-2000).

Vestea buna este ca organizatiile au inceput sa-si dezvolte nu numai liderii functionali, de nivel CxO, ci si managerii midlevel si seniori. De aceea, am creat cu echipa RoCoach programul de dezvoltare Calatorie spre Performanta. In cadrul acestui program oferim servicii de coaching nu doar pentru executivi ci si pentru mid si senior manageri, cu rezultate remarcabile pentru participanti.

Wall-Street.ro: Cat costa o ora de coaching in Romania anului 2019? (medie/ interval)

Citeste si:
Medicii romani, tentati cu salarii de 6.000 de euro in Germania
Cum sunt atrasi medicii...

MIhai Stanescu, fondator RoCoach: O ora de coaching poate varia intre 50 euro pe ora, pentru un coach cu cativa ani de experienta, pana la 400 euro pentru un coach executiv, cu o experienta de peste 10 ani in acest domeniu. Pot spune ca media per o sesiune de o ora este in jur de 150 – 200 euro.

Oamenii incep sa inteleaga nevoia de dezvoltare prin coaching, iar pentru aceasta au inceput sa fie dispusi sa investeasca mai mult pentru dezvoltarea lor si a managerilor lor. Ca in orice serviciu poti beneficia de furnizori cu mai multa sau mai putina experienta.

Wall-Street.ro: Care sunt principalele nevoi pentru care managerii de top apeleaza la coaching?

Mihai Stanescu, fondator RoCoach: Coachingul a fost folosit in trecut ca sa raspunda la o nevoie de a repara ceva, de a schimba un comportament perceput ca nepotrivit, ceea ce a pus o stigma negativa asupra coachingului si oamenii au devenit reticenti la acest tip de serviciu.

Citeste si:
Succes in cariera dupa esec? O noua cercetare arata ca este posibil
O noua cercetare arata ca...

Pot spune ca managerii de top nu vin dintr-o nevoie anume, ci dintr-o dorinta de a se auto-depasi, de a-si atinge potentialul maxim de performanta si de a deveni mai buni in ceea ce fac.

Acest lucru se realizeaza prin eliminarea interferentelor care pot aparea in gandirea managerilor, depasirea auto limitarii si prin gasirea unor raspunsuri noi la intrebarile care preseaza pana si pe cei mai performanti lideri de organizatie.

La RoCoach ajung de obicei managerii care resimt in mod acut nevoia de crestere profesionala. Iar aceasta crestere profesionala se intampla, de obicei, ca si consecinta a unor schimbari din dinamica echipelor cu care acestia lucreaza. Cel putin asta ne arata ultimii ani de lucru cu multe organizatii din Romania.

Wall-Street.ro: Care sunt cele mai usor de rezolvat? Dar cele mai dificile?

MIhai Stanescu, fondator RoCoach: Subiectele “clasice” de coaching inca graviteaza pe cele 2 coordonate pe care RoCoach si-a demonstrat impactul major in transformarea comportamentelor, atitudinilor si a valorilor:

Tranzitia profesionala catre un nivel superior de management sau de performanta a intregului business (responsabilizare si delegare eficienta)
Schimbarea culturala a organizatiei

Subiectele dificile sunt mai degraba in directia atenuarii riscurilor de neperformanta in conditiile unor schimbari drastice de business (preluari, M&A, modificarea fundamentala a pietei in care functioneaza afacerea).

In ultima vreme am intalnit o seama de conducatori foarte curajosi care si-au propus sa imbunatateasca companii si structuri extrem de invechite cu o lunga istorie si cu o puternica rezistenta la schimbare. Acest orizont este unul nou pentru noi si-l intampinam cu toata seriozitatea.

In RoCoach avem o zicala interna: “daca ne apucam de acest proiect, nu se poate sa nu reusim”.

Wall-Street.ro: Care sunt beneficiile sedintelor de coaching cu managerii de top in 2019 pentru companii? Dar pentru angajati?

MIhai Stanescu, fondator RoCoach: Beneficiile sedintelor de coaching pentru companii sunt in primul rand cresterea motivatiei si stimularea angajatilor si, implicit, cresterea productivitatii. De asemenea, am observat ca programele de coaching implementate pe mai mult de 1 an de zile au depasit un ROI de 1.000%.

Pentru angajati, coachingul ofera claritate si incredere, consistenta si securitate, favorizand un mediu in care clientii nostri pot explora idei si solutii noi la probleme apasatoare pe care le au.

In esenta, coachingul dezvolta un stil de conducere eficient care permite viziunii echipei sa se concretizeze in rezultate cu mult peste limitele auto-impuse de functionarea normala a sistemelor de business.

Sursa foto: ovidiu udrescu

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
Mihai Stanescu: Avem nevoie de masuri anti-abuz si anti-coruptie