Actionarii Electroputere Craiova (EPT) au aprobat contractarea unor credite de cel mult 7 milioane euro, pentru finantarea activitatii curente si au imputernicit Consiliul de Administratie sa negocieze imprumuturile.
"Se aproba contractarea unor noi credite in valoare cumulata totala de maxim 7 milioane euro de la orice banca comerciala/entitate, pentru finantarea activitatii curente, urmand ca, in functie de necesitatile societatii, Consiliul de Administratie sau directorul general sa poata decide orice alta utilizare a creditelor respective, fara a avea nevoie de un mandat special in acest sens din partea actionarilor", se arata intr-un comunicat transmis de Electroputere Bursei de Valori Bucuresti, scrie Mediafax.

La finalul primului semestru, Electroputere avea datorii de 341,7 milioane lei, usor peste obligatiile de plata de la inceputul exercitiului financiar, de 339,6 milioane lei.

Compania din Craiova a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri cu 46,2% mai mica, de 56,1 milioane lei (14,8 milioane euro), de la 104,4 milioane lei in primele sase luni ale anului precedent.

Totodata, Electroputere a avut pierderi de 27,5 milioane lei, usor peste rezultatul negativ inregistrat in aceeasi perioada din anul precedent, de 26,9 milioane lei.

Electroputere este controlata de compania saudita Al-Arrab Contracting Company Limited, care detine 86,28%, din actiuni.

Uzina din Craiova are patru divizii de productie, respectiv aparataj electric, masini electrice rotative, transformatoare de putere si vehicule feroviare si urbane, si o divizie de servicii generale.

Compania are un capital social de 33,7 milioane lei, divizat in 337,6 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.

Pretul actiunilor Electroputere Craiova a scazut in sedinta bursiera de luni cu 10,2%, la 0,044 lei, iar la aceasta cotatie capitalizarea este de 14,8 milioane lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri