Antibiotice Iasi (ATB) va comercializa un nou medicament pe piata americana, Nafcilina injectabila, dupa ce a primit avizul necesar de la autoritatea americana de reglementare in domeniul medicamentelor (FDA) si estimeaza astfel o crestere a exporturilor in SUA cu 36% anul viitor, la 4,5 mil dolari, potrivit Mediafax.

"Aprobarea FDA, acordata la inceputul lunii octombrie, permite accesul unui al doilea medicament marca Antibiotice pe piata SUA, recunoscuta ca una din cele mai ofertante, dar si greu accesibile piete internationale (...)

Antibiotice este deja prezenta pe piata americana cu medicamentul generic Ampicilina in patru doze si substanta activa Nistatina.

Autorizarea celor doua doze de Nafcilina injectabila - o penicilina indicata in infectiile cu stafilococi - survine dupa evaluarea documentatiei de inregistrare a produsului (ANDA - Abbreviated New Drug Application) si a inspectarii fluxul de fabricatie a produselor parenterale penicilinice", se arata in comunicat transmis, luni, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Medicamentul generic Nafcilina injectabila este in doze de 1 gram si 2 grame.
De asemenea, FDA a emis, in octombrie, companiei Antibiotice aviz favorabil pentru fluxul de fabricatie a medicamentelor injectabile din grupa penicilinelor.

"Aprobarea comercializarii unui nou produs pe piata SUA, ca si obtinerea avizului FDA pentru fabricatia produselor parenterale penicilinice sunt o excelenta carte de vizita.

In contextul patrunderii pe noi piete de desfacere, consolidarea reputatiei Antibiotice ca producator care dezvolta, fabrica si controleaza intregul proces de productie a medicamentelor injectabile respectand cele mai exigente reglementari din industria farmaceutica, reprezinta un real avantaj", se precizeaza in comunicat.

Piata SUA reprezinta o zona strategica in politica de dezvoltare a exporturilor companiei, Antibiotice asteptand in urmatorii doi ani autorizarea FDA pentru alte doua produse (4 doze).

Ca urmare a acestei aprobari, compania estimeaza ca cifra de afaceri pe piata din SUA va creste anul viitor cu 1,6 milioane dolari (circa 36%), pana la 4,5 milioane dolari.

In prezent, compania Antibiotice are relatii de afaceri in 55 de state ale lumii, fiind preocupata de cresterea prezentei cu produse farmaceutice pe piata Statelor Unite ale Americii, Comunitatii Europene, Rusiei si statelor CSI.

Cifra de afaceri a Antibiotice a crescut in primul semestru cu 20%, la 138,5 milioane lei (33,1 milioane euro), iar profitul brut a avansat cu 35%, la 28,2 milioane lei (6,7 milioane euro).

Conform celor mai recente raportari, Ministerul Sanatatii detine 53,02% din actiuni, iar SIF Oltenia (SIF5) are 10,09% din titluri.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri