TERRA România, parte a grupului austriac TERRA Holding, unul dintre cei mai importanți distribuitori pe piața de utilaje terasiere, de construcţii și industriale, și-a bugetat vânzări de 42 milioane euro pentru anul 2021, în creștere cu 15% față de anul precedent, se arată într-un comunicat remis redacției.

Creșterea afacerilor este fundamentată pe integrarea în portofoliu a unui nou partener - DYNAPAC (producător de cilindri compactori și repartizoare de asfalt), lansarea de noi modele de buldoexcavatoare ale partenerului strategic JCB (liderul mondial pe acest segment de utilaje), precum și pe soluțiile oferite in domenii conexe construcțiilor, cum ar fi reciclarea deșeurilor, industria forestieră, aplicațiile industriale și logistică portuară sau aplicații municipale.

Vectorii de creștere pentru anul 2021 au fost temeinic analizați și pregătiți în anul 2020, an care a reprezentat un moment de reflecție, analiză și reinventare a mecanismelor interne pentru a face față noilor provocări apărute odată cu pandemia.

„Anul acesta împlinim 20 de ani de prezență pe piața din România, avem investiții cumulate de peste 15 milioane de euro în 4 sedii regionale și creșteri anuale constante. 2020 a reprezentat un moment al consolidării pentru noi. Întreaga echipă de 135 de oameni s-a mobilizat și, împreună, am căutat soluții de redresare, consolidare și creștere. Toate companiile au fost încercate într-un fel sau altul în acest an și cu toții am întâmpinat diverse provocări, pe marginea crizei sanitare și a pandemiei. Consider că am echilibrat businessul la un nivel care permite o creștere riguroasă pentru 2021 și sunt foarte optimist că vom reuși să revenim la nivelul anterior anului pandemic. Piața construcțiilor este stabilă și nu a fost puternic afectată, de la nivelul autorităților centrale sunt anunțate proiecte noi de infrastructură, iar clienții arată un apetit crescut pentru a livra rezultate pozitive”, a declarat Victor Vasluian, General Manager TERRA România.

Prezentă încă din anul 2001 pe piața românească de utilaje terasiere, de construcții și industriale, TERRA România este reprezentată astăzi de trei entități juridice: TERRA România Utilaje de Construcţii, Terra Palfinger și RentAll care asigură atât vânzarea utilajelor căt și servicii post-vânzare de mentenanță sau finanțare a acestora. Compania acoperă întreg teritoriul României atât prin cele 4 sedii regionale (București, Brașov, Turda, Timișoara), cat și prin rețeaua mobilă de agenți de vânzare și mecanici de teren. Parte a grupului austriac TERRA Holding, reprezintă pe piață brandurile: JCB, Sennebogen, Rubblemaster, Dynapac, Palfinger, Bell, Arjes, Pronar.

Sursa foto: TERRA România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri