OMV se aşteaptă ca livrările din Rusia prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia aşa cum era planificat, după efectuarea lucrărilor de mentenanţă, a anunţat grupul energetic austriac, după ce, conform unui document consultat de Reuters, Gazprom a decis să invoce o clauză de tip "forţă majoră" cu privire la livrările de gaze.

Într-un comunicat, OMV precizează că nu poate face comentarii în legătură cu comunicarea sa operaţională cu Gazprom, în cadrul relaţiilor lor contractuale, iar un purtător de cuvânt a adăugat că livrările de gaze către OMV încă sunt mai reduse cu aproximativ 70% faţă de nivelul convenit.

În documentul consultat de Reuters, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei "situaţii extraordinare", care nu poate fi controlată de grupul rus. Gazprom adaugă că măsura invocării "forţei majore", o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, "ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp".

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală, conform Agerpres.ro.

Cel mai probabil, decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina. Uniunea Europeană, care a impus sancţiuni Moscovei, şi-a propus să înceteze să mai utilizeze combustibil fosili ruseşti din 2027, însă, pentru moment, vrea ca livrările de gaze ruseşti să continue până când va putea să găsească alţi furnizori.

Livrările de gaze ruseşti au scăzut de-a lungul tuturor marilor rute de tranzit, inclusiv prin Ucraina şi Belarus, dar şi prin intermediul conductei Nord Stream 1, la care se efectuează în prezent lucrări de mentenanţă.

Citiți și: Cât de important este Nord Stream 1. ”Rusia se răzbună pe Germania și o pedepsește prin gaze”

21 iulie, ziua decisivă pentru Nord Stream

Deja, în luna iunie, Gazprom a redus livrările la 40%, invocând mai multe motive. Ar fi vorba, în primul rând, de o turbină trimisă companiei Siemens pentru reparații și care nu s-ar mai fi întors din ”service”. Printr-o coincidență uluitoare, în același timp autoritățile rusești au descoperit ”probleme tehnice” pe traseul gazoductului. Între timp, problema turbinei s-a rezolvat, făcându-se pentru ea chiar o derogare de la sancțiunile asupra Rusiei.

”Toată lumea acum așteaptă cu mare nerăbdare să vadă ce se întâmplă după 21 iulie: dacă, după această perioadă programată de mentenanță, fluxul din Nord Stream 1 își revine, rămâne cum e acum sau nu își mai revine și scade și mai mult. Este un indicator care trebuie urmărit cu mare atenție, să fim ochii pe data de 21 iulie pentru a vedea cum arată fluxurile pe Nord Stream 1”, a explicat pentru wall-street.ro Eugenia Gusilov, directorul și fondatorul Romania Energy Center (ROEC), primul think-tank din țara noastră specializat în studii pe energie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri