După câțiva ani în care Motorola nu a mai apărut în lumina reflectoarelor, compania revine în atenția românilor cu dispozitive de ultimă generație. De la clasicele telefoane cu taste, de mici dimensiuni, Motorola ne aduce acum telefoane pliabile, dar și modele cu display care ”se lungește”.

În 2014, Motorola a fost preluată de Lenovo, iar noi acționari au decis să finanțeze mai mult brandul Lenovo. Pentru o perioada de doi ani, telefoanele mobile Motorola s-au produs cu sigla Lenovo.

”Ulterior, acționarii și-au dat seama că e mai bine să revenim la valoarea de brand pe care Motorola a adus-o în segmentul telefoanelor. Din 2016, dispozitivele Motorola au reînceput să apară în piață”, a declarat Andrei Voica, B2B Business Development Motorola, într-un interviu wall-street.ro, invitat fiind la evenimentul retailArena, ediția din 2022.

Voica precizează că Motorola vine cu noutăți în piață, printre cele mai recente modele lansate fiind cele din generația Edge.

”E nevoie de elemente noi, ca să ieșim în evidență față de competiția directă. De aceea, Razr-ul actual vine cu cel mai mare display din piață.

Nu în ultimul rând, Voica a amintit și de prezentarea celui mai nou model, care a avut loc la Tech World, mai exact telefonul al cărui display se lungește, așa numitul roller.

Noul concept Motorola are un ecran de 5 inch care se poate extinde până la 6,5 inch atunci când este deschis. Voica a precizat că modelul este încă la nivel de prototip și nu va fi lansat încă pe piață.

Lenovo a cumpărat brandul Motorola de la Google în ianuarie 2014. Divizia Mobile Business Group din cadrul Lenovo este prezentă pe piața din România prin brandul Motorola, din 2016.

Urmărește întreaga discuție cu Andrei Voica în video-ul de mai jos:

Sursa Video: YouTube/ Wall-Street.ro

Evenimentul Retail Arena este organizat de wall-street.ro și Retail.ro, VTEX fiind Main Partner, iar FAN Courier, Online Commerce Day Partner. La categoria Gold Partners intră Cargus, P3 Logistics Parks, Carrefour, Oney, Sameday, iar la Silver Partners îi găsim pe Motorola, Raiffeisen Bank, DWF, Mastercard, GUN Media, Ortec, RTB House, CustomSoft, BaseLinker, Emag, AFI Europe, VIVO!, Environ, Answear, TBI Bank, OLX Business, Offerista, Altex, dar și dm drogerie markt, Httpool și Jidvei. La categoria Sponsor îi avem pe Optimized, MTH Digital, Innoship.

Sursa foto: Motorola/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri