Tarom analizeaza posibilitatea inchirierii celor doua aeronave Airbus A 310, reconditionate in acest an in Franta, precum si posibilitatea vinderii acestora unei companii aeriene deoarece costurile de intretinere a aparatelor sunt ridicate, a declarat directorul Tarom, Gheorghe Barla citat de NewsIn.
Oficialul Tarom a declarat la inceputul acestei saptamani ca exista o oferta pentru achizitionarea celor doua avioane, oferta care este analizata in acest moment. Reprezentantul companiei nu a exclus nici posibilitatea inchirierii avioanelor. "Le vom gasi o utilizare eficienta. A existat intentia de a vinde aceste avioane, dar deocamdata oferta este analizata. Totodata, ne gandim sa le inchiriem. Avioanele Airbus A 310 sunt prea costisitoare pentru noi", a explicat Barla.

La randul sau purtatorul de cuvant al companiei, Madalin Tudor, a explicat ca avioanele sunt eficiente din punct de vedere al gradului de ocupare. "Avionele deservesc compania eficient ca si incarcatura, insa singurul aspect care trebuie luat in considerare este faptul ca acestea au un consum ridicat de combustibil", a precizat Tudor. Acesta a adaugat ca decizia finala va apartine Ministerului Transporturilor.

Cele doua aparate Airbus A310, Muntenia si Moldova, au fost duse pentru revizia completa, in luna aprilie, la una din bazele de reparatii ale companiei Airbus din Bordeaux, Franta. Compania a alocat, pentru revizia generala a celor doua aparate Airbus A310, un buget de 15 milioane de dolari. Aeronavele au fiecare o capacitate totala de 209 locuri si opereaza, pentru moment, pe destinatii deja existente, precum Londra, Tel Aviv si Larnaca.

Avioanele Airbus A 310 au fost oprite la sol in anul 2003, iar fostul ministrul Radu Berceanu afirma, in luna februarie, ca decizia a apartinut fostei directoare Odobescu, cumnata lui Nastase, si de catre fostul ministru Mitrea, ambii "specialisti" in aviatie, insa fara a lua in calcul si o strategie pe viitor. Pe de alta parte, specilistii din cadrul Minitserului Transporturilor au sustinut in mai multe randuri ca decizia a fost una buna deoarece aparatele nu faceau profit si nu erau economice. Astfel, cele doua avioane, fara sa se ridice de la sol, aveau cheltuieli de 12 milioane de euro pe an, iar daca zburau cu o capacitate de peste 70%, pierderile erau si mai mari. Chiar si in cazul in care incarcatura de pasageri era de peste 70% trebuia sa se faca escala, ceea ce crestea si mai mult cheltuielile. In aceste conditii s-a decis conservarea lor, ceea ce implica doar cheltuieli de pana la un milion euro pe an. De asemenea, s-a incercat vanzarea celor doua aparate sau transformarea lor in cargo, insa niciuna din propuneri nu a fost pusa in practica.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri