Dincolo de întârzieri, anulări și bagaje pierdute, zborurile din Uniunea Europeană sunt extrem de sigure. Potrivit Eurostat, mai puțin de 150 de persoane și-au pierdut viața în accidente aeriene – iar majoritatea acestor accidente au implicat aparate de zbor de mici dimensiuni.

Conform datelor Eurostat, a căror sursă este Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA), doar 147 de persoane și-au pierdut viața în 2022 în accidente aeriene în care au fost implicate aparate de zbor înregistrate în Uniunea Europeană.

83% dintre decese (113) au avut loc în operațiunile de aviație generală și mai puțin de 12% în zboruri comerciale. Doar 17 persoane și-au pierdut viața în astfel de zboruri, dintre care 14, în avioane înregistrate în Italia. Iar aviația utilitară a făcut 7 victime.

8 decese în aeronave înregistrate în România

Conform datelor (provizorii) Eurostat consultate de wall-street.ro, 8 dintre decese au avut loc în aeronave înregistrate în România, toate fiind accidente de aviație generală. Astfel, în august 2022 un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Giurgiu, în cursul unui zbor de agrement; pilotul și pasagera și-au pierdut viața. O lună mai târziu, la Hurjuieni (județul Suceava) a avut loc un accident aviatic similar, în care două persoane au murit în timpul unui curs de pilotaj.

În ultimii 15 ani, singurul incident major implicând un zbor comercial înregistrat în UE a avut loc în 2015. În acel an, un zbor Germanwings, cu 150 de persoane la bord, s-a prăbușit în Alpi. Nu a fost însă un accident; pilotul, care avea probleme psihice, a fost cel care a provocat intenționat tragedia.

Chiar și dacă sunt luate în calcul zborurile comerciale care au survolat teritoriul UE, indiferent de țara unde a fost înregistrată aeronava, numărul victimelor a fost extrem de mic în ultimii 15 ani. Iar raportat la intervalul 2018-2022, nimeni nu a murit în vreun zbor comercial cu un avion înregistrat în România.

Dacă luăm în calcul și aviația generală, 16 persoane au murit în acești cinci ani în accidente aeriene implicând aparate de zbor înregistrate în țara noastră. Toate au fost accidente cu aeronave de mici dimensiuni, numărul victimelor fiind de una, cel mult două.

Zborurile, printre cele mai sigure activități

IATA (Asociația Internațională de Transport Aerian) afirmă, în cel mai recent raport al său privind siguranța aviației, că ”zborurile sunt printre cele mai sigure activități umane”. În toată lumea, în 2022 au avut loc au murit 158 de oameni în cele 32,2 milioane de zboruri comerciale. Cea mai mare tragedie aviatică de anul trecut a avut loc în China: în martie, 132 de oameni și-au pierdut viața atunci când un avion al China Eastern Airlines s-a prăbușit în sudul țării, din cauze încă neelucidate.

Nimeni nu a murit, însă, în 2022 în vreun accident produs într-un zbor operat de o companie membră IATA din Europa (sau America de Nord). Sunt excluse, desigur, incidente precum decesul unui pasager în urma unui infarct petrecut în timpul zborului. Cel mai bizar accident din 2022 implicând un avion al unei linii din UE s-a petrecut pe aeroportul din Conakry (capitala Guineei): o aeronavă TAP a lovit, la aterizare, o motocicletă care se afla pe pistă.

Blue Air, singura linie aeriană românească cu un accident aerian înregistrat de IATA în 2022

Singura linie aeriană românească implicată într-un astfel de accident anul trecut a fost Blue Air - o aterizare mai dură pe aeroportul din Napoli, în mai 2022. Conform IATA, aeronava a lovit pista cu coada. Nimeni nu a fost rănit.

Ultimul accident aviatic din România al unei linii comerciale soldat cu morți a fost tragedia de la Balotești, din 1995. 60 de oameni și-au pierdut atunci viața când un Airbus 310-324, operat de TAROM, s-a prăbușit aproape imediat după decolarea de pe Otopeni. Mai recent, în 1999, un zbor Olympic Airways care aducea la București o delegație guvernamentală din Grecia a avut probleme la aterizarea în țara noastră. 7 persoane, inclusiv ministrul adjunct de externe elen, au murit pentru că nu își puseseră centurile.

Practic, conform calculelor IATA, ar trebui să iei avionul în fiecare zi timp de 25.214 ani pentru ca riscul de a muri într-un accident aerian să fie de 100%. De exemplu, statisticile oficiale din SUA arată că riscul de a muri de o boală cardiovasculară a fost de 1 din 6 în 2021, cel de a muri într-un accident de mașină, 1 din 93, cel de a muri înecându-te cu mâncare, 1 din 2.625 (vorbim totuși despre Statele Unite), cel de a muri din cauza unei înțepături de viespe sau albină - 1 din 54.516. În schimb, riscul de a muri într-un accident de avion este prea insignifiant pentru a putea fi calculat.

Sau, în cifre concrete: 1,35 de milioane de oameni mor anual pe șosele (conform OMS). În accidente aviatice au murit 158 de ani Deci: nu ar trebui să îți fie teamă să zbori cu avionul.

Sursa foto: EvrenKalinbacak / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri