Viceprimarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că ia în calcul propunerea unui referendum în ceea ce privește o potențială interzicere serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice în București, pe modelul urmat de autoritățile din Paris, dar operatorii acestor servicii consideră că nu va rezolva mare lucru o asemenea măsură.

Vedem cu toții pe stradă trotinete trântite în mijlocul trotuarelor, parcate necorespunzător. Utilizatori care merg în tandem sau chiar câte trei uneori pe trotinetă. Unii merg cu viteză prin locuri periculoase, punând în pericol și ceilalți participanți la trafic, nu doar pe ei înșiși.

Evident, probleme există, pe care le recunosc și operatorii de trotinete din Capitală, dar ne atrag și atenția că natura acestor probleme nu provin din rândul utilizatorilor serviciilor de închiriat trotinete electrice, ci din partea terților și a posesorilor de trotinete electrice personale.

Bucureștenii trebuie să decidă: cu sau fără trotinete electrice pe străzile din Capitală. În calitate de Viceprimar General și de consilier, am elaborat în urmă cu un an Regulamentul pentru folosirea trotinetelor. Documentul a urmat toți pașii legali, inclusiv dezbaterea publică, fiind propus și scos de 3 ori de pe ordinea de zi a Consiliului General. Am decis astfel că Bucureștiul nu mai poate aștepta. Ne întoarcem la cea mai bună formă de democrație și îi întreb direct pe bucureșteni, prin referendum, dacă își doresc sau nu trotinete electrice în regim self-service pe străzile orașului, a anunțat Stelian Bujduveanu.

Viceprimarul Capitalei a propus ca referendumul să aibă loc odată cu alegerile europarlamentare, în data de 9 iunie 2024, pentru a avea costuri cât mai mici. Bujduveanu chiar i-a invitat pe consilierii generali, indiferent de culoarea politică, "să semneze și să susțină" acest demers.

Accidentele cu trotinete s-au înmulțit

trotinete electrice(Sursa foto: Wall-Street.ro)

Avem și cifrele oficiale eliberate de IGPR în ceea ce privește accidentele în care sunt implicate trotinetele. Aspectul cel mai important nu ar fi numărul tot mai mare, cât că 9 din 10 accidente s-au produs ca urmare a neglijenței utilizatorilor de trotinete.

În 2022, dintr-un total de 1.250 de accidente în care au fost implicate trotinete, au fost înregistrate în total 155 de accidente grave, dublu față de 2021, când au fost raportate 75 de astfel de accidente, rezultând în decesul a 8 persoane, rănirea gravă a 131 persoane și rănirea ușoară a altor 5.

Totodată, dintr-un total de 1.097 de accidente ușoare, 893 au fost produse din cauza utilizatorilor acestui tip de vehicule, soldate cu rănirea ușoară a 919 persoane.

Ce spun operatorii serviciilor de închirieri trotinete

Wall-Street.ro a stat de vorbă cu Călin Leuștean, Micromobility Manager în cadrul Bolt România, despre propunerea autorităților pentru a vedea care este și părerea operatorilor acestui tip de serviciu în legătură cu replicarea în București a referendumului care a avut loc în Paris. Acolo, 90% dintre participanți au votat împotriva trotinetelor.

Șeful diviziei care se ocupă de flota de trotinete a Bolt consideră că exemplu Parisului nu este chiar cel mai bun, deoarece referendumul a implicat participarea unui procent nesemnificativ din populația capitalei franceze, în principiu persoanele care chiar erau deranjate de anumite aspecte ale circulației de trotinete sau fanii înfocați ai acestora.

„Nu găsesc exemplul Parisului ca fiind relevant, mai ales că nu a fost preluat în niciun alt mare oraș din Europa. Apoi, în Paris doar 8% din populație a participat la referendum. Iar Bucureștiul are probleme de trafic. De curând a fost clasat al 4-lea cel mai congestionat oraș din lume, deci e clar că avem nevoie de toate modalitățile de transport de care putem beneficia. În experiența noastră trotinetele ajută foarte mult în perspectiva asta”, ne-a explicat Călin Leuștean.

În opinia sa, trotineta este un vehicul care a venit aici să stea și pare că a venit pentru că rezolvă niște probleme de trafic cu care bucureștenii se confruntă din ce în ce mai des. Potrivit datelor companiei, peste 40% din curse încep sau se încheie lângă o stație de transport în comun.

„Așadar, avem multe motive să credem că lumea folosește mai multe modalități de transport și include și trotineta printre ele. Mai mult, vedem că sunt foarte mari ratele de utilizare în orele de vârf, de la 8:00 la 10:00 și de la 17:00 la 19:00. Distanța parcursă, traseele pe care le urmează, timpul petrecut pe trotinete, toate aceste date ne arată că le folosesc efectiv pentru transport, nu pentru distracție”, ne-a mai explicat Călin Leuștean.

Leuștean: Parcarea este problema operatorilor, siguranța este problema trotinetelor private

Sunt două probleme principale care aprind discuțiile despre utilizarea trotinetelor electrice: siguranța în trafic și problema parcării.

„Parcarea trotinetelor este într-adevăr o problemă specifică operatorilor. Avem campanii de educare a utilizatorilor pentru a-i încuraja să le parcheze corespunzător. Implementăm și sisteme de verificare cu poza pe care o fac la finalul cursei. Avem sistem de AI care să interpreteze poza respectivă, să înțeleagă automat dacă este în regulă sau nu”, ne-a mai spus Călin Leuștean.

Călin Leuștean, Bolt România

(Călin Leuștean, Micromobility Manager în cadrul Bolt România - Sursa foto: Bolt România)

Acesta ne-a dezvăluit că Bolt are un sistem pentru a urmări comportamentul utilizatorilor, prin care să-și dea seama cine le folosește corespunzător și cine încalcă regulile, pentru a-i putea sancționa.

„Încercăm să gestionăm cât mai bine partea asta a parcării, dar aici este nevoie și de infrastructură și de locuri de parcare special amenajate, pentru ca oamenii să aibă o opțiune reală, nu un trotuar îngust pe care sunt parcate și mașini”, a mai subliniat șeful diviziei de trotinete electrice de la Bolt.

Referitor la siguranța în trafic, Călin Leuștean spune că problema nu este a serviciilor de închiriat, ci a trotinetelor private, care, ca număr, sunt în creștere de la an la an.

Potrivit lui, datele arată că în România se vând 50.000 de trotinete anual. Nu sunt date publice exacte din partea tuturor operatorilor din România, pentru că fiecare își protejează aceste informații, dar o estimare aproximativă ar indica un număr de circa 25.000 de trotinete electrice în flotele tuturor operatorilor în toate orașele în care sunt prezenți.

„Trotinetele acestea private nu sunt limitate la capitolul viteză de rulare, nu sunt limitate printr-un sistem în zone în care nu ar trebui să aibă acces, iar majoritatea nu au asigurare. În schimb, nu poți să mergi cu trotinetele noastre cu 80km/h, pentru că le limităm la 25 km/h. Avem zone în care limităm viteza și mai mult. Noi nu permitem accesul în mai niciun parc, în niciun oraș în care operăm”, ne mai spus Călin Leuștean.

Trotinetele sunt trântite de terți, nu de utilizatori

trotinete bolt

(Sursa foto: Bolt România)

Revenind la problema parcării trotinetelor total necorespunzător, oficialul Bolt România spune că în cea mai mare parte este vorba de acte de vandalism împotriva trotinetelor.

„Noi putem să urmărim comportamentul utilizatorului nostru. La final de cursă, el trebuie să facă o poză. Vedem unde a lăsat-o, putem să-l identificăm și, dacă nu se comportă corespunzător, să-l sancționăm. Dar sunt și foarte mulți cetățeni, care nu sunt clienții noștri, care dau cu picioarele în ele, le strică, le trântesc, le mută în mijlocul străzii. Nu putem să controlăm situația asta din exterior constant”, ne-a mai explicat șeful diviziei de trotinete al Bolt România.

Pentru a încuraja cetățenii să le ridice și să le mute într-un loc mai bun, Bolt a introdus funcția prin care trotinetele le mulțumesc prin mesaj vocal celor care le ridică.

„Și noi depindem de bunul simț al oamenilor pentru că ei trec zi de zi pe lângă bunurile noastre și unii le folosesc respectuos, alții le distrug. Nu putem să ne asumăm noi responsabilitatea pentru toți cetățenii din tot orașul. Nu avem cum, cu toate că ne asumăm costul”, a mai subliniat Călin Leuștean.

În plus, ne-a mai spus acesta, Bolt a introdus de doi ani asigurările pe trotinetele sale, așa că, în caz de accident, utilizatorii sunt asigurați.

Operatorii sunt pregătiți să facă front comun dacă va fi nevoie

Micromobility managerul de la Bolt România spune că nu au fost contactați încă de autorități în privința referendumului sau a interzicerii serviciilor, drept urmare nu au discutat nici între ei în această privință, dar afirmă că au posibilitatea să facă un front comun.

Noi avem o coaliție digitală, unde colaborăm cu alți operatori, atunci când avem nevoie de o poziție comună în situații de genul acesta. Momentan nu este ceva ce am abordat. În punctul acesta, dacă este o inițiativă serioasă și dacă se va întâmpla așa ceva, vom aștepta să vedem ce ne transmit pe parcurs persoanele implicate și vedem cum putem contribui și noi la lămurirea situației”, ne-a mai spus Călin Leuștean.

Totodată, reprezentantul Bolt România consideră că o parte din problemele din București în ceea ce privește traficul aglomerat și acomodarea mult mai bună a serviciilor de închirieri trotinete stă în găsirea de soluții de infrastructură.

Concluzia lui Călin Leuștean este aceea că referendumul nu va rezolva problema siguranței în trafic a utilizării trotinetelor electrice.

Singura problemă care s-ar rezolva, ar fi aceea a dispariției trotinetelor acestor servicii de pe străzi și care stau parcate necorespunzător, obstrucționând circulația pietonală.

Sursa foto: Bolt România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri