lamingo a deschis trei noi magazine, unul in capitala Bulgariei, Sofia, iar doua in Serbia, la Belgrad, lantul sau de retail din afara Romaniei numarand, in prezent, sase locatii in cele doua tari, se arata intr-un comunicat al companiei. Obiectivul Flamingo pentru urmatoarea perioada este deschiderea a mai mult de 20 de magazine, iar proiectul, denumit "Retail International", va necesita investitii cuprinse intre 2 si 4 milioane euro. In Bulgaria, Flamingo a investit in noua locatie, cu o suprafata de 100 de metri patrati, 100.000 de euro, fiind al doilea magazin din aceasta tara. Investitia totala in cele doua noi magazine din Serbia, unde compania romaneasca are in prezent patru centre de retail, se ridica la 225.000 de euro, iar suprafata se apropie de 200 de metri patrati. Cu sediul central in Romania, firma este prezenta, prin filiale, in alte sapte tari: Bulgaria, Croatia, Serbia, Macedonia, Republica Moldova, Olanda si Ungaria. Strategia grupului prevede ca, in urmatorii trei ani, sa investeasca circa 25 milioane de euro in dezvoltarea retelelor sale de retail.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri