Cipru nu este doar una dintre cele mai frumoase destinații pentru iubitorii de mare și soare (în Cipru sunt peste 300 de zile cu soare pe parcursul unui an), dar și un loc cu o moștenire culturală remarcabilă, datorită istoriei sale zbuciumate. De-a lungul timpului, insula a fost cucerită de greci, romani, bizantini, venețieni sau turci. Dacă luați în calcul o vacanță în Cipru în acest an și doriți să știți cum își așteaptă turiștii "insula Afroditei", ce locuri puteți vizita și ce activități puteți face acolo, wall-street.ro a vizitat Ciprul la finalul lunii martie și vă face o serie de recomandări pentru un sejur reușit.

Din punct de vedere geografic, Cipru aparține Orientului Mijlociu, însă, deoarece este legat istoric, cultural și economic de Europa, în special de Grecia, este considerat a fi parte din Europa. Cipru este situat la sud de Turcia, la vest de Siria și de Liban, la nord-vest de Israel și Fâșia Gaza, la nord de Egipt și la est de Grecia.

În 1974, Turcia a invadat Cipru. Ca urmare a invaziei, 200.000 de ciprioți greci au fost nevoiți să își părăsească locuințele și să plece ca refugiați în partea de sud a insulei. De asemenea, ciprioții turci și un număr mare de coloniști au fost transferați în partea ocupată a Ciprului, de către Turcia, care s-a declarat stat independent în 1983 sub denumirea de "Republica Turcă a Ciprului de Nord", care nu este recunoscută ca țară independentă de niciun stat membru al ONU, în afara Turciei.

Cum ajungi din România în Cipru

Cipru are două aeroporturi: Aeroportul Internațional Larnaca și Aeroportul Internațional Paphos. Din România, Wizz Air operează săptămânal zboruri directe din București, Iași și Cluj-Napoca către Larnaca. De asemenea, navele de croazieră din Marea Mediterană fac escală în portul din Limassol.

Eu am ajuns în mai puțin de două ore în Larnaca cu cursa Wizz Air care face legătura dintre București și orașul cipriot, cu plecare la ora 14.10 din București.

Ce să vizitezi în Cipru

Aproape 4 milioane de turiști au vizitat Cipru anul trecut, ceea ce este o performanță notabilă pentru o țară cu puțin circa 1,3 milioane de locuitori (imaginați-vă cum ar arăta în cazul României această proporție). Românii sunt în topul vizitatorilor insulei din Mediterană, ocupând poziția a 7-a, cu circa 80.000 de persoane în 2023.

Larnaca

Odată ajunsă în Larnaca, am fost întâmpinată de Roxana Constantinu, româncă stabilită în Cipru de peste 30 ani și singurul ghid autorizat de limbă română din Cipru, alături de care am început explorarea orașului cipriot. Larnaca este unul dintre cele mai vechi oraşe din Europa, cunoscut în Antichitate sub numele Khitim sau Kition, dar este și orașul prin care majoritatea turiștilor străini ajung pe teritoriul țării.

Larnaca Cipru

Pe lângă sesiunile de relaxare pe plajă, în Larnaca puteți vizita parcul natural protejat Cape Greco, siturile arheologice incluse în patrimoniul UNESCO, dar și Apeductul Kamares. O altă atracție turistică a Larnacăi este biserica Sfântul Lazăr, unul dintre cele mai impresionante monumente ale oraşului, datorită frumuseţii sale arhitecturale. Biserica a fost construită în secolul al 9-lea pentru a adăposti mormântul lui Lazăr din Betania. Este din piatră și măsoară 31,5 metri înălţime şi 14,5 metri lăţime.

biserica Sfântul Lazăr larnaca cipru

Lacul Sărat Larnaca este o rețea de patru lacuri sărate de diferite dimensiuni (trei dintre ele sunt interconectate) situată la vest de orașul Larnaca. Lacul găzduiește 85 de specii de păsări și este una dintre rutele importante de migrație prin Cipru. Printre aceștia se numără și păsările flamingo, care petrec acolo lunile de iarnă.

Situat la capătul promenadei, Castelul Medieval din Larnaca (numit și Cetatea Larnaca) a fost construit inițial în Evul Mediu și și-a luat formă actuală în timpul stăpânirii otomane.

Aiya Napa

Zona Aiya Napa este destinația din Cipru care atrage cel mai mare număr de turiști, dar și una dintre cele mai populare destinații din Marea Mediterană, datorită combinației de frumusețe naturală, cultură și distracție.

Ciprul are 77 de plaje Blue Flag, cea mai populară și mai animată dintre acestea fiind Plaja Nissi din Aiya Napa. Este o plajă cu nisip alb și fin, înconjurată de munți, stânci marine și insule.

nissi beach cipru aiya napanissi beach cipru aiya napa

Foarte aproape de plaja Nissi este parcul de sculptură Ayia Napa, care prezintă o multitudine de opere de artă ale artiștilor locali și internaționali. Parcul de sculptură constă într-o colecție mare de piese ale a peste 50 de artiști din întreaga lume care au participat la simpozionul anual de sculptură organizat de municipalitatea din Aiya Napa. Extinderea colecției este un proiect în derulare, iar în 2015, artiști din întreaga lume și-au creat sculpturile la fața locului pe o perioadă de trei săptămâni, transformând parcul într-un workshop în aer liber.

parcul de sculptură Ayia Napa cipruparcul de sculptură Ayia Napa cipruparcul de sculptură Ayia Napa cipru

Dacă ajungeți în Ayia Napa, o plimbare de câteva ore cu barca este o altă activitate care merită făcută, mai ales că prețurile sunt accesibile și pornesc de la 15 euro (cresc în funcție de ambarcațiunea și programul pentru care optați). În timpul călătoriei cu barca, puteți vedea peșterile Palatia, laguna Cape Greco sau plaja Makronissos.

plimbare barca cipru

Paphos

Unul dintre cele mai populare orașe ale Ciprului este Paphos, situat pe coasta sud-vestică a insulei. Paphosul împreună cu peninsula Akamas sunt și locurile mele favorite din Cipru pentru frumusețea și diversitatea naturii.

Fiind situat în sud-vestul Ciprului, Paphos se bucură de un climat subtropical-mediteranean, ceea ce înseamnă că are cea mai blândă vreme de pe întreaga insulă. În general, aici verile sunt uscate și călduroase, iar iernile blânde și ploioase. Conform legendelor, se spune că Afrodita a călcat pentru prima oară aici atunci când s-a ridicat din mări, iar țărmul orașului Paphos este considerat a fi locul său de naștere. Altarul dedicat zeiței frumuseții este menționat inclusiv de Homer în Odiseea, Paphos fiind centrul venerării sale în perioada antică, pentru întreaga cultură egee.

Petra Tou Romiou se numără, cu siguranță, printre cele mai faimoase plaje din Paphos, mai ales printre turiștii însetați de mitologie și istorie. Aici vei putea vedea celebra Piatră a Afroditei care, conform legendelor, reprezintă chiar locul unde frumoasa zeiță a acostat după ce s-a ridicat din mări, la naștere. Pe măsură ce valurile oceanului se zdrobesc peste această stâncă, ele formează stâlpi de spumă care seamănă cu zeița iubirii. Se mai spune că dacă înoți de trei ori în jurul acestei stânci, Afrodita îți va oferi tinerețe și frumusețe eternă. Există, însă, o "mică" piedică: înotul este interzis din cauza mării agitate și a valurilor puternice care se sparg de marginile sale.

baile afroditei cipru

baile afroditei cipru

Plaja Coral Bay este o stațiune sub formă de potcoavă, aflată la doar 6 km depărtare de Paphos. Atât la nord, cât și la sud este mărginită de formațiuni stâncoase, apele fiind calme și sigure pentru înot, inclusiv pentru copii. De asemenea, te vei putea bucura aici de diverse activități acvatice precum schi nautic, scufundări sau chiar zbor cu parapanta deasupra apei.

Turiștii pasionați istorie pot găsi în Paphos și situri arheologice care datează de mii de ani. În parcul Arheologic Kato Paphos vei putea vedea structuri care datează încă din Era Preistorică, însă majoritare sunt ruinele romane, care datează din Antichitate. De asemenea, tot aici vei putea vizita și ruinele câtorva case antice, pe pereții cărora vei descoperi mozaicuri detaliate, înfățișând scene din mitologia romană și datând din anul 100 d. Hr. Tot aici poți vizita și Ateneul Odeon, construcție antică romană, asemănătoare Coloseumului din Roma, folosită și în prezent pentru concerte și spectacole de teatru. De asemenea, nu trebuie să ratezi nici Mormintele Regilor, necropola subterană susținută de coloane doriane care datează de peste 1500 de ani.

sit arheologic ciprusit arheologic cipru mozaic

Castelul Medieval este situat în portul din Paphos și a fost construit, inițial, ca fortăreața bizantină, fiind demolat ulterior de către venețieni și reconstruit de către otomani. Câteva sute de ani, castelul a fost folosit și drept închisoare.

castel medieval paphos

Parcul Național Akamas

Un jeep-safari de o zi în peninsula Akamas este o activitate pe care o recomand tuturor pasionaților de natură, care vor să descopere frumusețile naturale foarte bine păstrate ale acestei insule din Mediterană. Prețul unei astfel de excursii este în jur de 30 euro/persoană. Parcul Național Akamas (peninsula Akamas), se află pe coasta de vest a Ciprului, la o distanță de circa 40 de kilometri de Paphos. Are o suprafață acoperită de 230 de kilometri pătrați, iar aici găsim 168 de specii de păsări, 20 de reptile diferite, 16 specii de fluturi și 12 specii de mamifere. Are un peisaj spectaculos și accidentat, golfuri cu nisip unde țestosele își fac cuib, dar şi dealuri acoperite de păduri în care trăiesc muflonii sălbatici. Majoritatea localităților din peninsulă sunt răspândite pe văile dintre coline și sunt micuțe, cu case de piatră. În plus, zona este faimoasă pentru vinurile sale. Pe parcursul excursiei în acest superb cadru natural, am vizitat Plaja Lara, binecunoscută pentru țestoasele sale, satul tradițional Akamas, Golful Coral, băile Afroditei, vestite încă din antichitate, epava navei Edro 3 (un vas al unui albanez înstărit, dar sub pavilion Sierra Leone, care a naufragiat în octombrie 2011) sau cheile Avakas.

epava cipru

Parcul Național Akamas

Satul tradițional Omodos

Un alt loc autentic și foarte frumos al Ciprului este Omodos, un sat tradițional aflat în munții Trodos. Satul se află la aproximativ 42 km de Limasol și cca 100 km de Larnaca. Omodos este renumit pentru presa de vinuri deoarece în zona Omodos se produce cel mai cunoscut vin cipriot, Commandaria. Piațeta de la intrarea în sat te îndeamnă la relaxare și la întoarcere în timp, fiind un loc foarte potrivit pentru o cafea sau un prânz specific cipriot. În fiecare an, în luna august, aici are loc un și festival dedicat vinului.

omodos vin cipru

omodos cipru

Ce să mănânci în Cipru

Cipru are o bucătărie foarte interesantă, fiind un amestec de arome mediteraneene și gusturi orientale. Tipic pentru bucătăria cipriotă este utilizarea legumelor proaspete, a cărnii și a peștelui proaspăt. Carnea este gătită de preferință pe grătarul cu cărbune și servită ca kebab (un kebab cipriot este o frigăruie de carne care se face de obicei cu miel). Dar felurile de mâncare înăbușite și în oală sunt, de asemenea, foarte populare, cum ar fi musaca, stifados, kleftiko și afelia. De asemenea, poți încerca preparate din fructe de mare proaspete, cum ar fi caracatiță la grătar, calamari și creveți, la restaurantele de-a lungul mării. Și, bineînțeles, nu trebuie să ratați vestita brânză Halloumi, făcută în mod tradițional din lapte de capră și de oaie. Pentru a încerca cât mai multe dintre deliciile gastronomiei cipriote, vă recomand să comandați meze - porții mici, asemănătoare cu tapasurile din Spania. Astfel, veți fi „atacați” de 20-30 de feluri de mâncare diferite, calde și reci, care va trec prin toată bucătăria Ciprului. Și vinurile cipriote sunt renumite pentru calitatea lor din cele mai vechi timpuri. O specialitate specială a Ciprului este vinul de desert dulce Commandaria, care este considerat cel mai vechi vin din lume.

mancare ciprumancare cipru

Unde să te cazezi în Cipru

Ca în orice altă destinație, cazarea depinde foarte mult de gusturile, nevoile și bugetul fiecărui turist în parte, așadar este greu de făcut niște sugestii universal valabile. Pe parcursul vacanței mele în Cipru am fost cazată la trei hoteluri: Golden Bay din Larnaca, Nissi Beach din Ayia Napa și Athena Beach din Paphos. Toate cele trei hoteluri sunt poziționate pe malul mării, având plajă privată, așadar și prețul pentru o noapte de cazare este unul destul de ridicat, în jur de 300 de euro pe noapte în plin sezon (în extra-sezon prețurile pot scădea semnificativ). În caz că vreți să vă stabiliți la un singur hotel, dar să vă plimbați prin toată insula, trebuie să știți că închirierea unei mașini în Cipru costă cel puțin 50 de euro/zi (variază în funcție de modelul de mașină ales), iar volanul este pe partea dreaptă.

hotel cipruhotel cipru

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri