Valoarea producatorului de adezivi si mortare uscate AdePlast Oradea s-a redus cu 40% in doi ani, pana la 60 de milioane de euro, pe fondul instalarii crizei financiare, care a afectat puternic sectorul constructiilor.
“Imi evaluez afacerea la aproape 60 de milioane de euro, in scadere fata de anii trecuti, pentru ca orice companie si-a redus valoarea din cauza crizei”, afirma Marcel Barbut, proprietarul si presedintele AdePlast. In 2007, fondul de investitii american Advent International era dispus sa plateasca 75 de milioane de euro pentru 75% din companie.

Pe baza ofertei Advent, valoarea producatorului de materiale de constructii a fost, astfel, de 100 de milioane de euro in 2007.

Doi ani mai tarziu, presedintele AdePlast afirma ca ar vinde 50% din companie pentru 29,5 milioane de euro, ceea ce inseamna ca, in prezent, valoarea businessului este de 59 de milioane de euro. “Nu ar fi vorba de o vanzare propriu-zisa, ci as dori ca eventualul partener sa contribuie cu 25 de milioane de euro la majorarea capitalului social, iar de 4,5 milioane de euro sa primeasca actiuni”, spune Barbut.

Presedintele companiei adauga ca poarta discutii cu doi investitori strategici si cu un fond de investitii pentru o eventuala tranzactie, fara a preciza insa daca in cazul fondului de investitii este vorba de Advent International sau nu. “Acum doar negociez, iar unul dintre cei trei cu care discut este din Austria. Nu as vrea sa vand insa anul acesta”, afirma proprietarul AdePlast .Pe piata locala, Advent mai detine diverse participatii la producatorul de materiale de constructii Ceramica si la producatorul de vopsele decorative Dufa.

In conditiile in care afacerile companiei au crescut incepand cu 2007, este probabil ca Barbut sa fie tentat sa vanda la un pret mai mic, din cauza dobanzilor si a ratelor pe care va trebui sa le plateasca catre banca in 2009, in valoare totala de trei milioane de euro. In prezent, compania are contractate credite in valoare de 16,5 milioane de euro, adica aproape jumatate din veniturile pe 2008.

In cazul unei tranzactii, omul de afaceri nu ar dori sa vanda insa mai mult de 50% din companie, pentru ca astfel ar putea avea mai mult control asupra businessului decat daca ar ceda pachetul majoritar.

“Atunci cand controlezi un business poti sa te joci cu banii. Daca as ceda 50%, una dintre variante ar fi ca fiecare dintre parti sa aiba cate un om la conducere, iar un al treilea sa fie numit anual de fiecare din parteneri, prin rotatie'', subliniaza Barbut.

Achizitia AdePlast ar reprezenta inca o mutare importanta derulata in sectorul constructiilor, dupa ce fondul Enterprise Investors a ajuns sa detina prin intermediul producatorului de BCA Macon Deva, peste 95% din producatorul de var Simcor Oradea.

Advent International a facut oferta de preluare a 75% din AdePlast in anul in care producatorul de materiale de constructii a contractat un credit de 16,5 milioane de euro pentru a-si asigura fondurile necesare derularii investitiilor planificate pentru 2008, in valoare totala de 28 de milioane de euro.

Cu ajutorul creditului si a propriilor resurse financiare, Barbut a deschis in 2008 o noua fabrica de mortare uscate la Ploiesti, pe langa cea din Oradea (judetul Bihor), dar si o fabrica de vopsele, tot la Oradea.

Fabrica din Ploiesti a inceput sa produca in octombrie 2008, iar in primele doua luni ale lui 2009, 60% din productia de adezivi si mortare uscate a AdePlast fiind mutata in proportie de 60% in acest oras.

Prin demararea productiei la Ploiesti, compania a economisit aproximativ 12% din cheltuielile aferente perioadei octombrie-decembrie 2008, bani care altfel erau folositi in transportul produselor de la Oradea spre zona de sud-est a tarii.

Scaderea costurilor de transport si cresterea in volum a vanzarilor i-au permis companiei sa realizeze anul trecut o cifra de afaceri de 34 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 15% fata de 2007. AdePlast estimase o crestere a afacerilor de 30-40% in 2008, care nu a fost atinsa din cauza ca noua fabrica din Ploiesti nu a inceput sa produca din vara, asa cum era stabilit, ci din toamna.

Omul de afaceri este optimist in ceea ce priveste evolutia businessului pe 2009, chiar daca vanzarile din primele doua luni sunt mai slabe decat in perioada similara a anului trecut.

“Fata de aceeasi perioada a anului trecut, constatam o contractare a volumelor cu 10-12 procente, insa este vorba de o iarna mult mai rece care ne opreste din treaba atat pe noi, cat si pe constructori”, spune presedintele AdePlast. Scenariul pesimist pentru 2009 prevede stagnarea afacerilor la nivelul celor de anul trecut, iar varianta optimista - o crestere de pana la 40%. “Ne gandim la o crestere in conditiile in care ne-am marit capacitatile de productie, lansam noi produse pe mortare, vindem vopsea sau crestem pe silozuri”, afirma Marcel Barbut.

Compania isi propune sa lanseze in 2009 noi produse pe segmentul adezivilor si mortarelor uscate, cat si peste 30 de tipuri de vopsea. “Mi-as dori sa vindem vopsea de cel putin 2-3 de milioane de euro”, spune Barbut. Planurile companiei de anul acesta prevad si achizitionarea a 3-4 hectare de pamant in zona Moldovei, pe care ar urma sa se construiasca o noua fabrica de mortare uscate. Presedintele AdePlast nu a precizat la cat s-ar ridica investitia in noua unitate de productie, dar a mentionat ca demararea constructiei nu va avea loc in 2009.

Incepand cu 1 martie, compania a majorat preturile la adezivi si mortare uscate cu 10%, din cauza cresterilor operate de furnizorii de materii prime. AdePlast nu isi propune sa mai opereze majorari de pret in acest an, in conditiile in care furnizorii vor mentine tarifele la nivelul actual.

Principalii competitori ai companiei, care are 144 de angajati, sunt Henkel, Baumit, Dufa, Euro MGA, Baumix si Saint-Gobain Weber.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri