Diverta, cel mai mare retailer de carte din Romania, estimeaza pentru anul 2009 afaceri in scadere cu 25%, pana la 36 milioane euro, pe fondul crizei economice si a masurilor luate pentru a combate acest fenomen, dupa cum a declarat CEO-ul companiei, Emilia Canea.
In primul semestru al acestui an Diverta a raportat o scadere a rulajului de 30%, in conditiile in care ponderea IT-ului la raft a scazut (cu aproximativ 30 de procente). In 2008, retailerul a avut o cifra de afaceri de 48 milioane euro.

Diverta a inceput inca de la sfarsitul anului trecut sa ia masuri de combatere a crizei.

"In primul semestru al anului cartea a castigat 10 procente in plus, jucariile 18 procente, iar gamele noi (accesorii, cadouri) si-au crescut semnificativ ponderea in suprafata ocupata in magazin, iar segmentul de papetarie s-a stabilizat. Aceste rezultate au fost influentate de masurile luate pentru a preveni efectele crizei economice, si anume reorganizarea activitatii la conditiile actuale de piata, optimizarea gamelor de succes prin alocarea unui spatiu mai mare acestora, renegocierea chiriilor sau inchiderea magazinelor neprofitabile", a declarat Canea.

Cea mai mare reducere a chiriei pentru spatiile de retail ocupate de magazine a fost de 70%, dupa cum sustine ea. In plus, Diverta a renuntat la 11 magazine mici neperformante din tara (unul din ele se afla in Constanta) si a deschis 3 magazine noi, in zone cu trafic ridicat (centre comerciale, zone cu activitate culturala intensa)

De obicei, mare parte din vanzari se realizeaza in a doua parte a anului, odata cu inceperea scolii si cu prilejul sarbatorilor de iarna.

"Lunile de vara, ca in fiecare an, au fost mai slabe din punct de vedere al vanzarilor, din cauza concediilor. Per ansamblu, am reusit sa mentinem un procent relativ mic de scadere a cifrei de afaceri, iar comparativ cu alte sectoare, Diverta a cunoscut un declin minor", a spus reprezentanta celui mai mare retailer de carte.

Pana la finalul anului, Diverta va mai deschide un magazin, in AFI Palace Cotroceni, care va fi cel mai mare centru comercial din Romania. In 2009, retailerul a mai deschis 3 magazine, unul in Cluj-Napoca (prin preluarea librariei deschise de Libri in Polus Center), altul in Baneasa Shopping City. Totodata, Diverta a continuat, in acest an, procesul de rebranduire si de refacere a vechilor magazine dupa noul concept, iar primul magazin care a beneficiat de acest lucru a fost Diverta Universitatii din Cluj-Napoca - cel mai vechi magazin din Ardeal.

"Procesul de rebranduire este aproximativ acelasi cu al deschiderii unui magazin nou. Sumele investite in 2009 in reteaua Diverta au atins 1,5 milioane euro", afirma Canea.

La nivel de game, in ultimele 12 luni au fost introduse 3 categorii noi: relaxare-fitness (OSIM), suveniruri-gifts respectiv accesorii pentru gamele principale (lupe pentru citit, semne si suporturi de carte, produse personalizate cu simboluri romanesti, condimente, ustensile pentru gatit etc).

De asemenea, Diverta a castigat 20 de furnizori noi de produse, cei mai multi pe gamele de jucarii si suveniruri-accesorii.

La nivel de personal, Diverta s-a concentrat pe eficientizarea activitatii si pe optimizarea proceselor, astfel incat sa pastreze cat mai multi dintre angajati. Diverta a pastrat peste 80% din personal.

De asemenea, compania a efectuat cercetari pentru a sesiza care sunt intervalele cele mai aglomerate si a schimbat programul de lucru al angajatilor in functie de ele.

Nou concept la Diverta

Diverta Magheru a lansat un nou concept, numitd Diverta Acasa si situat la subsolul magazinului de la numarul 9. Diverta Acasa inseamna dincolo de cei 250 mp si o investitie de 120.000 euro, si reprezinta un spatiu creat pentru confortul si experienta consumatorilor.

Diverta Acasa a fost amenajat in asa fel incat sa sugereze ideea de locuinta, fiind impartita in living (unde se regasesc carti, reviste, cadouri, precum si produse de relaxare si fitness), birou (cu noutati din afaceri si presa business), camera de joaca (spatiu special amenajat pentru adolescenti, unde se gasesc cele mai noi jocuri WII), bucatarie (carti de specialitate, dar si diverse ingrediente, condimente etc.) si terasa (cele mai noi titluri despre arhitectura ambientala, terase, balcoane, piscina).

In continuare, Diverta asteapta o imbunatatire la nivelul pietei pentru a relua planurile si discutiile referitoare la extinderea in alte tari.

"Pe plan local, vom mai deschide nou magazine, insa conteaza foarte mult si oportunitatile pietei, iar acestea trebuie sa se imbine si cu strategia Diverta de dezvoltare", a conchis Emilia Canea.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri