Oltchim contraataca: Singura preocupare a PCC este preluarea Oltchim la un pret derizoriu

Managementul combinatului de la Ramnicu Valcea declara ca strategia actionarului minoritar PCC SE este aceea de a bloca activitatea companiei romanesti si de a se opune dezvoltarii acesteia dupa achizitia Arpechim de la Petrom de anul trecut.
Ca reactie la plangerea depusa recent de PCC SE, Constantin Roibu, directorul general al combinatului, afirma ca “ostilitatea actionarului minoritar atinge cote alarmante, PCC SE folosindu-se de orice tertip pentru a pune inca o piedica dezvoltarii Oltchim”.

La inceputul saptamanii acesteia, PCC SE a anuntat ca ar putea contesta in instanta raportul de reevaluare a diviziei de petrochimie a Arpechim, aprobat recent in Adunarea Generala a Actionarilor. "PCC are serioase indoieli cu privire la corectitudinea masurii de reevaluare a activelor Petrochemicals Arges de la pretul de 1 euro, la care acestea au fost achizitionate de Oltchim, la 89,5 milioane de euro", se precizeaza intr-un comunicat de presa emis de compania germana.

Pe de cealalta parte, Roibu sustine ca Oltchim a contractat firma SHM Smith Hodgkinson pentru a evalua activele unitatii de petrochimie de la Arpechim – Pitesti, raportul acesteia fiind recunoscut de toate bancile creditoare ale combinatului.

“In conformitate cu opinia KPMG, auditorul financiar al Oltchim, rezultatele reevaluarii vor fi inregistrate pe veniturile societatii, cu valoarea de 89,5 milioane de euro, avand un efect pozitiv substantial asupra situatiei financiare prin scaderea pierderii fiscale inregistrate de companie […] Acest lucru il deranjeaza pe actionarul ostil PCC SE deoarece duce la cresterea valorii pe piata a Oltchim”, a subliniat seful de la Oltchim.

Ministerul Economiei detine 54,79% din capital Oltchim, iar PCC SE are o participatie de 12,16%. Anul trecut, afacerile Oltchim au scazut cu 45%, la 1,1 miliarde lei (255 milioane euro), in conditiile in care criza a redus puternic cererea de ingrasaminte. Pierderile combinatului s-au redus usor fata de 2008, pana la 209,9 milioane lei (49,5 milioane euro).

Petrom, cea mai mare companie romaneasca, a finalizat la sfarsitul anului trecut negocierile cu reprezentantii Oltchim pentru transferul activitatii de petrochimie din cadrul Arpechim. Pentru activele fixe, stocurile de hidrocarburi si celelalte active circulante aferente activitatii de petrochimie din cadrul Arpechim, precum si pentru investitiile efectuate de Petrom, Oltchim va achita circa 13 milioane de euro (inclusiv taxe si accize).

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri