Emmanuel Macron a fost ales presedinte al Frantei cu 66,1% din voturile exprimate, invingand-o pe Marine Le Pen si devenind astfel cel mai tanar presedinte din istoria Frantei.

Emmanuel Macron a fost ales duminica presedintele Republicii franceze cu 66,10% din voturile exprimate, si a invins-o pe Marine Le Pen (33,90%), potrivit rezultatelor definitive ale celui de-al doilea al scrutinului prezidential, anuntate de catre Ministerul francez de Interne. La 39 de ani el devine cel mai tanar presedinte din istoria Republicii.

Fara partid si nefiind ales in vreo alta functie, Macron, reprezentantul centrului, vine la Elysee cu intentia ferma de a zgudui clivajele traditionale, scrie AFP. Emmanuel Macron a obtinut 20.753.797 de voturi, iar Marine Le Pen 10.644.118, potrivit datelor furnizate de minister pentru intreaga Franta.

Inca un necunoscut in urma cu cateva luni, cel care vrea sa devina ”presedintele patriotilor in fata amenintarii nationalistilor” a intrat in campanie fara experienta de a fi ales, a intrat in plutonul favoritilor, iar apoi s-a clasat primul in turul intai, mizand pe ”schimbarea softului”. Favorizat de problemele candidatului dreptei François Fillon - inculpat in urma unui scandal de presupuse angajari familiale fictive -, acest nou venit, care arata ca un ginere ideal, a urcat treptat in sondaje.

Citeste si:
Vlad Voiculescu recunoaște că tatăl său a colaborat cu Securitatea
Vlad Voiculescu recunoaște că...

Un produs pur al scolilor de elita franceze, acest fost bancher de afaceri a intrat in politica in 2012, ca si consilier al presedintelui Hollande. Din aceasta experienta in umbra puterii, urmata de doi ani in postul de ministru al Economiei, el a spus ca a tras invatatura majora a ”disfunctionalitatii” sistemului politic actual.

Aceasta intuitie il impinge pe tanarul ministru sa-si infiinteze la inceputul lui 2016 miscarea, En Marche! - sau EM, ca initialele sale -, care revendica de-acum aproximativ 260.000 de membri.

Dupa ce a demisionat din Guvern si si-a depus candidatura la presedintie, Emmanuel Macron a prezentat un program de inspiratie social-liberala.

Leitmotivul sau: reconcilierea ”libertatii si protectiei”, prin reformarea asigurarilor de somaj sau propunand masuri de discriminare pozitiva in favoarea cartierelor aflate in dificultate. Tinta sa predilecta: clasele medii, pe care le considera ”uitate” de drepta si stanga.

Citeste si:
DIICOT: Din analize a rezultat profilul Alexandrei Macesanu
DIICOT anunta oficial ca din...

Critcii sai il descriu drept un ”iluzionist” plin de ”contradictii”.

Un orator la mitinguri, acestui amator de belles lettres caruia-i place sa citeze poeti i se reproseaza cu regularitate, de catre criticii sai, trecutul sau de bancher, pe care el si-l asuma deplin.

”Eu sunt un razboinic, un luptator, nu sunt om al regretelor”, a spus el. Astfel, el isi asuma ”total” faptul ca a catalogat colonizarea drept o ”crima impotriva umanitatii”, o declaratie care i-au adus furia dreptei si extremei drepte.

Spre deosebire de contracandidatii sai, el si-a afisat viata privata si a facut campanie impreuna cu sotia sa Brigitte, fosta sa profesoara de franceza, cu 24 de ani mai in varsta ca el.

Citeste si:
Granturi de 200.000 EUR pentru producția de materiale sanitare
Granturi de 200.000 de euro...

Cele sase proiecte mari ale lui Emmanuel Macron

Moralizarea vietii publice/Democratie

- interzicerea ca parlamentarii sa exercite activitati de consiliere

- fiscalizarea intregii remunerari parlamentare

- incetarea regimului special al pensionarii parlamentarilor

- interzicerea angajarii de catre parlamentari a unor rude sau membri ai familiei

- interzicerea cumularii a mai mult de trei mandate identice succesive

- interzicerea candidarii in alegeri a tuturor celor care au cazier judiciar (nivelul B2)

- reducerea cu o treime a numarului parlamentarilor

- utilizarea cat mai rapid posibil a procedurii de urgenta in vederea examinarii textelor legislative

Munca

- organizarea ”vietii economice si sociale la nivel de ramura si intreprindere”

- instaurarea unui bonus/unei penalizari in cazul intreprinderilor care abuzeaza de contracte cu durata determinata scurta (CDD)

- crearea unui sistem universal de asigurari de somaj finantat prin impozite si condus de stat

- cresterea primei de activitate cu 50%

- suspendarea platii alocatiilor de somaj dupa refuzul a cel mult doua oferte de post ”decent”

- suprimarea tuturor taxelor ”generale” la nivelul salariului minim (SMIC). In cazul tuturor salariatilor, suprimarea cotizatiilor pentru caz de boala sau cotizatiilor pentru somaj, printr-o crestere cu 1,7 puncte procentuale a contributiei generale sociale (CSG), protejand somerii si 40% dintre pensionarii cei mai saraci

- reintroducerea exonerarilor de la cotizatii sociale pentru ore suplimentare

- suprimarea regimului social al independentilor (RSI)

Economie/ Nou model de crestere

- plan de investitii in valoare de 50 de miliarde de euro (dintre care 15% pentru formare si 15% pentru tranzitia ecologica)

- scaderea impozitului societatilor de la 33,3 la 25%

- transformarea impozitului pe avere (ISF) in ”impozit asupra averii imobiliare” (excluzand patrimoniul financiar)

- crearea unei prelevari unice din veniturile din capital, de 30%

- prima de 1.000 de euro pentru achizitionarea unui vehicul mai putin poluant, nou sau de ocazie

- renovarea unui milion de locuinte prost izolate

- 50% din alimente bio, ecologice sau provenind din circuite scurte in cantine scolare sau de intreprindere pana in 2022

- reducerea la 50% a ”partii nucleare in productia de energie”

Educatie

- autonomie pentru scoli ”in termeni de recrutare” la nivel pedagogic

- prima de 3.000 de euro net pe an pentru cadrele didactice din zona prioritara Rep+

- in aceste zone, nu mai mult de 12 elevi la un profesor in ciclul primar-ciclul invatarii elementare (CP-CE1)

- crearea a 4.000 pana la 5.000 de posturi de profesori

- reintroducerea claselor bilingve, sectiilor europene

- reintroducerea studiilor dirijate

- interzicerea folosirii telefoanelor mobile la colegiu sau scoala primara

- modernizarea Bacalaureatului prin limitarea examenului la patru materii obligatorii

- universitatile sa poata sa-si recruteze profesorii si sa-si defineasca formarile

- invatamant despre fapte religioase la scoala

Securitate

- crearea unei ”politii de securitate cotidiene”

- crearea a 10.000 de posturi de politisti si jandarmi

- crearea unei obligatii de indepartare de pe teritoriu a delincventilor, sub controlul judecatorului

- orice pedeapsa pronuntata sa fie executata

- 15.000 de locuri noi in inchisori

- cresterea bugetului Apararii pana la 2% din PIB

- crearea unui Stat Major Centralizat al Informatiilor, in subordinea directa a Consiliului Apararii al presedintelui Republicii

- crearea unor centre penitenciare dedicate combatantilor straini

Europa

- limitarea la un an a duratei de sejur a muncitorilor detasati

- crearea unei forte de 5.000 de graniceri impreuna cu parteneri europeni

- impozitarea grupurilor de Internet asupra cifrei de afaceri realizate in Franta

- introducerea unui buget al zonei euro, cu un Parlament si un ministru al Economiei si Finantelor

- rezervarea accesului la piete publice europene intreprinderilor care isi localizeaza cel putin jumatate din productie in Europa

- crearea unui Fond European al Apararii care sa finanteze echipamente militare comune si a unui cartier european general permanent

- implementarea unui mecanism de control al investitiilor straine in Europa in vederea pastrarii sectoarelor strategice

- lansarea in intreaga Uniune Europeana, dupa alegerile germane din toamna lui 2017, a unor conventii democratice, care sa conduca la un proiect care sa fie adoptat de toate tarile ce doresc acest lucru

Puncte aditionale

- instituirea unui sistem de pensionare universal ”cu reguli comune de calcul”

- exonerarea in trei ani a taxei de locuire in cazul a 80% din gospodarii, cu un cost global de zece miliarde de euro

- cresterea cu 100 de euro pe luna a alocatiei unui adult cu deficiente si a pensiei minime

- crearea unui varsamant social unic (APL, RSA)

- suportarea 100% a ochelarilor si protezelor auditive si dentare pana in 2022

- sistem cu puncte in vederea atribuirii locuintelor sociale

- permis cultural in valoare de 500 de euro pentru fiecare francez in varsta de 18 ani

- examinarea cererilor de azil in mai putin de sase luni, cu recursuri cu tot

Reactii pozitive din toate colturile lumii

Prima reactie a venit din partea presedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker care a salutat victoria lui Macron, sustinand ca francezii au ales un „viitor european”.

SUA

”Felicitari lui Emmanuel Macron pentru larga sa victorie astazi (duminica) de viitor presedinte al Frantei”, a scris presedintele american pe Twitter. ”Sunt nerabdator sa lucrez cu el”.

Casa Alba i-a salutat oficial pe ”Macron si (pe) poporul francez pentru alegerea lor prezidentiala victorioasa”. ”Abia asteptam sa lucram cu noul presedinte si sa ne continuam cooperarea stransa cu Guvernul francez”, a dat asigurari purtatorul de cuvant al Casei Albe intr-un comunicat.

China

Presedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat pe Emmanuel Macron, dand asigurari ca Parisul si Beijingul impartasesc ”o responsabilitate importanta fata de pace si dezvoltare in lume”. ”China este pregatita sa lucreze cu Franta pentru a face sa progreseze parteneriatul strategic franco-chinez la un nivel superior”, a declarat Xi in acest mesaj citat de Ministerul chinez de Externe.

Germania

Victoria lui Macron este ”o victorie pentru o Europa puternica si pentru prietenia franco-germana”, a declarat Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al cancelarului Angela Merkel, care a discutat dupa aceea cu Macron.

Marea Britanie

Premierul britanic Theresa May il ”felicita calduros” pe Emmanuel Macron, a declarat un purtator de cuvant, si a discutat cu el despre Brexit. ”Premierul a repetat ca Regatul Unit vrea un parteneriat puternic cu o Uniune Europeana sigura si prospera odata ce o vom parasi”, a anuntat Downing Street.

Japonia

Victoria lui Emmanuel Macron este ”o victorie simbolica impotriva tendintelor de repliere si protectioniste si arata un vot de incredere in UE”, a salutat premierul japonez Shinzo Abe.

Rusia

Presedintele Comisiei pentru Informatii din cadrul Camerei Federatiei Aleksei Puskov a apreciat ca ”dezamagirea se va instala foarte repede” in randul alegatorilor lui Macron, care mosteneste, in opinia sa, o ”tara scindata, divizata”.

Olanda

Deputatul de extrema dreapta Geert Wilders, aliatul lui Marine Le Pen, i-a transmis acesteia simpatia sa pe Twitter. ”Bine jucat totusi @MLP_officiel, milioane de patrioti au votat pentru dumneavoastra! Veti castiga data viitoare si eu la fel!”.

Canada

Premierul canadian Justin Trudeau l-a felicitat pe "Emmanuel Macron pentru alegerea sa la presedintia Republicii franceze” si s-a declarat ”nerabdator sa lucreze indeaproape cu presedintele desemnat Macron in anii urmatori” pentru ”a pune in aplicare o agenda progresista cu scopul de a promova securitatea internationala”, a consolida colaborarea in stiinta si tehnologie si a ”crea locuri de munca bune pentru clasa de mijloc de ambele parti ale Atlanticului”.

Alegerile prezidentiala din Franta sunt, de departe, cele mai importante pentru UE de anul acesta

Agenda proeuropeana a lui Macron este bazata pe o abordare economica neoliberala si pe o atitudine moderata in chestiuni sociale, scrie News.ro.

Chiar si el si-a inasprit, insa, in ultimele zile de campanie atitudinea fata de Bruxelles, afirma CNN. Intr-un interviu acordat luni, el a cerut o reforma a blocului comunitar, avertizand ca ar fi o „tradare”, daca UE va continua asa cum este si ca un esec al reformei ar putea grabi un „Frexit”.

Aceasta ar putea fi mai mult decat o amenintare goala – este posibil ca, daca va fi instalat la Elysee, Macron sa exercite presiuni pentru o astfel de reforma, afimra postul american de televiziune.

Macron ar fi cel mai proamerican presedinte francez din ultima perioada, potrivit Washington Post. „Cu Macron ca presedinte al Frantei, Statele Unite vor avea in fata o Franta si, implicit, o Europa mult mai puternica, strategica, increzatoare si care gandeste in viitor”, explica Nicholas Dungan, analist la centrul de reflectie Consiliul Atlantic, din Washington DC. „Statele Unite, fie ca isi dau seama sau nu, au nevoie de o Europa puternica”, a adaugat el.

Franta este un aliat important din NATO si a desfasurat recent raiduri impotriva organizatiei teroriste Statul Islamic. In plus, fortele franceze au participat la operatiuni NATO din Afganistan.

Invingatorul de duminica va avea nevoie de inca o victorie la alegerile legislative din iunie.

Daca viitorul presedinte nu va reusi sa obtina majoritate in camera inferioara a Parlamentului, se va confrunta cu ani de guvernare in care nu se va putea baza pe alesi pentru adoptarea de legi. Desi presedintii francezi au mai multe prerogative decat multi dintre liderii din alte tari, au nevoie, totusi, de partidele lor pentru schimbarile legislative.

In conditiile in care partidele traditionale din Franta sunt in haos, dupa ce candidatii lor au fost eliminati din primul tur de scrutin al prezidentialelor, si cum exista o diviziune tot mai profunda de-a lungul liniilor ideologice, castigatorul alegerilor va trebui, probabil, sa coopereze si cu alte partide si sa se apropie de oponentii sai.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Măsurile economice adoptate de guvern, publicate în Monitorul Oficial
Setari Cookie-uri