Televizoarele si aspiratoarele vor fi incluse in acest an in programul "Rabla pentru electrocasnice", iar suma alocata va fi de 40 de milioane de lei, dubla fata de 2018, a declarat, sambata, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, scrie Agerpres.

"In anul 2018 am lansat pentru prima data acest proiect si a fost proiect pilot, programul "Rabla pentru electrocasnice" (...), iar in cateva zile voucherele au fost consumate. Anul acesta am dublat suma de la 20 de milioane de lei la 40 de milioane de lei. In plus fata de anul trecut, pe partea de aparate de aer conditionat, masini de spalat, combine frigorifice sau frigidere, anul acesta vom suplimenta atat pentru televizoare cat si alte aparate electrocasnice care sunt mult cerute de catre cetateni. Televizoarele sunt 100% si ne dorim foarte mult sa trecem si la domeniul aspiratoarelor. Lucrurile care se folosesc, dar bineinteles cu sume mult mai mici la ceea ce inseamna ecobonusul pentru ca nu putem sa lansam, nu dorim ca sa trecem la un procent mai mare de 50% din valoarea echipamentului", a spus Gavrilescu, la Antena 3.

Ea a precizat ca prin acest program se doreste inlocuirea echipamentelor energofage din casele romanilor cu echipamente cu clasa energetica ridicata.

"Dorim sa inlocuim echipamentele vechi, echipamente energofage cu echipamente cu clasa energetica ridicata din clasa A++ sau A+++, pentru ca diminuam si consumul de energie in sensul acesta si diminuam si emisiile de gazele cu efect de sera", a adaugat ministrul Mediului.

Programul "Rabla pentru Electrocasnice" a fost lansat pe 19 decembrie 2018, persoanele fizice interesate putand sa se inscrie in aplicatia informatica disponibila pe site-ul AFM.

Potrivit autoritatilor, in cadrul programului lansat in 2018, persoanele fizice beneficiaza de vouchere pentru achizitionarea de echipamente electrice si electronice de uz casnic, cu eficienta energetica clasa A++ si A+++, dupa cum urmeaza: 200 lei pentru masini de spalat rufe cu eficienta energetica A++; 300 lei pentru masini de spalat rufe cu eficienta energetica A+++; 300 lei pentru aparate de aer conditionat cu eficienta energetica la racire (A+++/ A++); 300 lei pentru frigidere/combine frigorifice/lazi frigorifice/congelatoare cu eficienta energetica A++; 400 lei pentru frigidere/combine frigorifice/lazi frigorifice/congelatoare cu eficienta energetica A+++.

Potrivit MM, anul trecut se estima ca peste 60.000 de echipamente electrice si electronice de uz casnic folosite puteau fi inlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului "Rabla pentru electrocasnice", al carui buget a fost de circa 20 de milioane de lei.

Sursa foto: By wellphoto / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri