Dublul standard este o realitate, nu o fictiune si de aceea am propus un amendament pentru completarea Directivei europene 29/2005, prin care se interzice comerciantului sa practice calitate dubla a produselor, fiind stabilite si amenzi de cel putin 4% din cifra de afaceri sau cel putin doua milioane euro, a declarat, sambata, ministrul Agriculturii, Petre Daea, potrivit Agerpres.

"Stim foarte bine ca dublul standard este o realitate si nu este o fictiune. Este o realitate pentru ca a putut a fi constatat in mai multe tari ale Uniunii Europene, in mod deosebit in tarile din partea de est.(...) Am propus un amendament pentru completarea directivei 29 din 2005 (...) care pune in spatiul juridic acea prevedere prin care se interzice cu desavarsire de catre orice comerciant, indiferent unde se afla el, sa practice calitate dubla a produsului. Cu alte cuvinte, in acelasi lot sa fie aceeasi calitate, indiferent unde pleaca, ca pleaca in Belgia, ca pleaca in Germania, ca pleaca in Romania, si sa se respecte intocmai. Masurile coercitive pentru nerespectare sunt extrem de puternice, stabilindu-se in actul normativ amenzi care inseamna cel putin 4% din cifra de afaceri sau, daca nu poti sa determini cifra de afaceri, sa fie de cel putin doua milioane de euro", a spus Petre Daea, intr-o interventie telefonica la Antena 3.

El a precizat ca, pe plan national, exista in acest sens doua directii de actiune, respectiv continuarea si intensificarea controalelor si programul de crestere a productiei romanesti.

"Pe plan national avem doua directii de actiune. In primul rand acest control pe baza legilor pe care le avem. Continuam controalele si le intensificam la toate produsele care sunt puse pe piata in Romania. In al doilea rand, avem acest program de crestere a productiei si de realizare a unor produse romanesti care sunt mult mai valoroase, in special produse din legumicultura si fructe, produse pe care sa le realizam si sa le punem in contrapartida pe piata consumatorului, in asa fel incat sa descurajam aceste produse din afara tarii, apreciind calitatea deosebita pe care le au produsele romanesti", a mai afirmat ministrul Agriculturii.

Acesta a subliniat ca, saptamanal, sunt comunicate rezultatele in urma controalelor, "pentru a cunoaste opinia publica ce exista in piata si care sunt masurile luate de autoritatile statului".

Intrebat despre proiectul de lege impotriva dublei calitati a produselor, care sa sanctioneze firmele ce comercializeaza produse de calitate mai slaba decat in tarile de origine, la care a facut referire vineri presedintele PSD, Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii a precizat ca trebuie masuri radicale si ca autoritatile din Romania au in vedere praguri ale amenzilor mai mari de 4% din cifra de afaceri.

"Trebuie masuri aspre, radicale, pentru ca nu este posibil sa tratezi diferit un consumator din Romania sau un consumator din alta parte, pe piata unica. Vom face precizarile juridice necesare in asa fel incat aceasta posibilitate sa nu existe in Romania si sa fim in egalitate cu fiecare cetatean din UE pentru fiecare produs pe care il punem pe masa consumatorului.(..) Amenda va fi minim 4%. Iar statul membru poate sa ridice acest procent. Sigur ca ne gandim la praguri cat mai mari pentru a descuraja o asemenea practica. Se poate mai mult. Se va stabili cat va fi acest procent. Daca n-ai posibilitatea sa ai acest procent, legiuitorul iti da posibilitatea sa operezi cu amenzi de peste doua milioane de euro. Iata ca sunt solutii sa descurajam o asemenea activitate", a subliniat Daea.

Totodata, ministrul Agriculturii a precizat ca in perioada Sarbatorilor Pascale se impune accelerarea controalelor, astfel incat sa nu intre in tara produse cu o calitate indoielnica.

"Toate institutiile statului sunt in dispozitiv conform atributiilor legale pe care le au. Verifica de fiecare data, in functie de responsabilitatea fiecarei institutii in parte, prin metode stabilite, respectand litera legii, controland la fata locului ceea ce este de controlat, in asa fel incat consumatorul sa fie protejat. Acum, in perioada aceasta se impune accelerarea controlului, dat fiind ca sunt aceste varfuri de aprovizionare in tara cu tot felul de produse legate de evenimentele care se produc in Romania si nu numai in Romania, cautandu-se de catre fiecare comerciant folosirea acestei oportunitati in interesul lui propriu, uneori indepartandu-se de pretentiile consumatorului si indepartandu-se de consumator, in conditiile in care pun in miscare produse care nu sunt din punct de vedere sanitar-veterinar in regula si cauta evident sa speculeze si piata. Acesta este motivul pentru care ati putut observa in ultima perioada o actiune concertata a institutiilor abilitate in domeniu. Noi si altii suntem interesati tot timpul sa pastram acest echilibru in asa fel incat in tara sa nu intre produse de calitate indoielnica, dar din nefericire au intrat", a explicat Daea.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, joi, la Suceava, ca va depune in Parlament un proiect de lege impotriva dublei calitati a produselor. El a declarat ca firmele straine care vor vinde produse de calitate mai slaba decat in tarile de origine vor fi sanctionate.

Dragnea a declarat ca prin initiativa privind dublul standard de calitate a produselor doreste sa introduca in legislatia romaneasca prevederi preluate de la nivel european care sa stabileasca norme de aplicat in asemenea cazuri, inclusiv o amenda de 4% din cifra de afaceri pentru firmele care procedeaza astfel.

"Lucrurile nu sunt complicate aici, am anuntat-o inainte de a o depune pentru ca, ma rog, am auzit prostiile spuse de Orban care nici macar nu stie ce vorbeste si a incercat sa minta, ca de obicei, despre ceea ce s-a intamplat in Parlamentul European. La initiativa doamnei Maria Grapini, s-a realizat o dezbatere pe dublul standard, la initiativa dumneaei s-a finalizat si raportul care da posibilitatea statelor membre sa poata interveni cu autoritatile nationale cand identifica astfel de cazuri. Si vreau sa depunem in Parlament o lege care sa puna in legislatia romaneasca procedurile de aplicat in aceasta situatie, inclusiv o amenda de 4% din cifra de afaceri pentru aceste firme, companii care procedeaza in felul asta", a explicat Dragnea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri