Riscurile dependenței energetice de Rusia au fost analizate de Maciej Lang, ambasadorul Poloniei la București. În momentul de față, invazia rusească în Ucraina este practic finanțată din exporturile de energie, cea mai mare parte având Occidentul ca destinație.

”Agresiunea rusească în Ucraina a confirmat justețea politicii Poloniei de a deveni complet independentă de energia rusească. De la început am realizat că Gazprom nu e un partener de încredere și că toate proiectele sale au o dimensiune politică. De ani buni am avertizat Europa că Rusia folosește resursele sale energetice ca pe un instrument al unei politici externe imperialiste și ca un mijloc de a diviza statele membre UE”, a declarat Maciej Lang, la conferința ”The Role of the Three Seas Initiative in Accelerating the EU Energy Decoupling from Russia”, organizată de Ambasada Poloniei și Expert Forum.

FOTO: wall-street.ro

Energia cumpărată de țările UE reprezintă un sfert din exporturile Rusiei

În 2021, UE a importat energie rusească în valoare de circa 108 de miliarde de euro. 45% din importurile de gaze naturale și 27% din cele de petrol au avut ca sursă Rusia. Dat fiind că exporturile totale ale Rusiei anul trecut au fost de circa 400 de miliarde, dependența energetică a Europei a acoperit practic mai mult de un sfert din acestea.

Iar în 2022, Kremlinul ar putea obține venituri chiar mai mari din energia vândută Uniunii Europene. Conform unui raport, în primele două luni de la începutul invaziei în Ucraina, UE a cumpărat gaze, petrol și cărbune din Rusia de peste 41 de miliarde de dolari.

Citește și: Cum acoperă Occidentul costurile războiului lui Putin. SUA a importat mai mult petrol rusesc decât Ungaria chiar și după invazie

Imperialismul Moscovei, confinanțat de cei care cumpără energie rusească

”Evenimentele recente au demonstrat că proiectele plănuite și realizate în colaborare cu Rusia fără a lua în considerare interesele strategice ale Europei de Est pun sub semnul întrebării solidaritatea europeană. Importul de energie rusească nu înseamnă doar vulnerabilitate la șantajul și influența Kremlinului; ci trebuie privit ca o cofinanțare a imperialismului rusesc și o tolerare a violărilor dreptului internațional și crimelor de război comise în Ucraina încă din 2014”, a declarat Maciej Lang.

În opinia ambasadorului Poloniei, UE trebuie să promoveze o arhitectură care să prevină în viitor riscul unui noi scenariu în care Rusia să exercite coerciție folosindu-și resursele energetice. Guvernul de la Varșovia a luat deja măsuri pentru ca țara să fie complet independentă de gazul rusesc până la finalul anului.

Diplomat român: Comportamentul Rusiei arată că nu putem lua nimic de bun

Cornel Feruță, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și fost director general interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a avertizat, în cadrul aceluiași eveniment că, în clipa de față ”comportamentul Rusiei este un avertisment dureros că nu putem lua nimic de bun: nici pacea, nici securitatea noastră, nici dependența sau independența energetică.”

Costul politic al dependenței energetice de Rusia nu merită plătit, a spus diplomatul român, care a folosit cuvântul ”șantaj” pentru a descrie presiunile Kremlinului prin intermediul energiei. “Efortul de a reduce dependența de Rusia nu a început acum. Dacă aș fi cinic, aș spune că probabil România, Polonia, Estonia, vor fi într-o poziție bună. Țările noastre au tot avertizat de două decenii privind acest subiect.”

Statistic: Estimated value of energy imports from Russia to the European Union and the United Kingdom from 2006 to 2021, by product type (in billion U.S. dollars) | Statista
Find more statistics at Statista

În acest moment, pe lângă embargoul progresiv asupra importurilor de țiței rusesc, UE pregătește un plan pentru situația în care Rusia ar stopa complet livrările de gaze naturale – dar nu și sancțiuni pe acest domeniu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri