Industria noastră petrolieră dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial e unul dintre miturile istoriei României. Cât de puternică era însă, în realitate? Cât de importantă era la nivel global? Și cât de ”românească” era?

În România se produce petrol încă dinainte să se nască România. Cu doi ani înainte de Unire, la 1857, Țara Românească era primul stat din lume unde se producea industrial petrol, unde funcționa prima rafinărie industrială (la Ploiești) și unde exista primul oraș – și singurul, la acel moment - iluminat pe bază de petrol (București).

Petrol scos cu găleata și rafinat la cazan

Desigur, țiței se găsise și în alte părți ale lumii, doar că era exploatat doar la scară mică, nu industrială. La noi, pe de altă parte, extracția se făcea la nivel mare, pentru vremurile respective, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Celebrul diplomat și călător rus Anatol Demidov (cunoscut azi mai degrabă grație vodcii Demidoff) susținea că la 1837 deja se extrăgeau tone de petrol în Prahova.

Tehnica de extracție nu era însă industrială – și practic, nici nu era tehnică. Erau pur și simplu puțuri de petrol, cunoscute de localnici și drept ”groape de păcură”, din care era scos pur și simplu cu găleata. După rafinare – care inițial se făcea în cazane destul de asemnătoare cu cele de țuică – petrolul era utilizat, în principal, pentru iluminat. Până și rezervoarele erau un fel de ciubere uriașe de lemn.

Cifrele privind volumul producției în acele vremuri sunt destul de nesigure. În 1857, Țara Românească ar fi produs 300 de tone, 500 în 1858, 600 în 1859. În 1860 producția ar fi atins 1.200 de tone, pentru ca un an mai târziu să ajungă la 2.500 – însă acest salt brusc se datorează și adăugării producției din Moldova, ceva mai mică.

Un singur an pe primul loc

Dar deja în 1859, anul Unirii, americanii veneau din urmă. În vreme ce la noi țițeiul se scotea încă cu găleată dintr-o groapă, peste ocean erau testate cu succes procedee moderne de foraj. În 1860, Statele Unite produceau deja peste 25 de tone de petrol pe zi, iar un an mai târziu se apropiau de 100 de tone pe zi.

Citeste si:
Regimul Putin a început să exporte yuani, deoarece prețul...
Regimul Putin a început să...

Astfel încât România a fost practic primul producător mondial de țiței doar pentru un an: 1859. În plus, cum în SUA era produs la un preț mult mai mic, industria noastră a fost lovită dur și a trebuit să se reorganizeze.

De la țăranii din partea locului care scoteau ”păcură” cu găleata s-a trecut, în anii 1860, la companii, unele cu capital străin. Dar abia după ce s-a dat, în 1895, o lege a minelor foarte favorabilă investitorilor, producția a cunoscut un salt semnificativ: dacă în 1896 încă era mult sub 90.000 de tone, un deceniu mai târziu se apropia de 900.000.

Cea mai modernă rafinărie din Europa, azi pe OLX

Și tot în 1895, în același climat legislativ favorabil, a început construcția rafinăriei „Steaua Română” (cu capital în principal german), cea mai modernă şi cea mai mare din Europa la acea dată. În 2022, ”Steaua Română” a dispărut ca firmă, după ce a intrat în faliment și a ajuns chiar să fie vândută pe OLX. În același oraș, Câmpina, s-a deschis în 1904 și prima școală de maiștri sondori din lume.

Citeste si:
Industria petroliera Brent: preturile au scazut drastic
Industria petroliera Brent:...

În același timp, cererea globală a explodat odată ce au început să fie folosite vehicule cu motor cu combustie internă, la începutul secolului XX, iar cererea internă a crescut deoarece păcura era folosită, în loc de cărbune, pentru locomotive. Ca urmare, înaintea Primul Război Mondial, producția urcase la peste 1,8 milioane de tone (dintre care peste 1 milion pentru export).

Astfel, în 1913 România era pe locul patru în lume la producția de țiței brut, după SUA, Rusia și Mexic. Dar în realitate ponderea noastră în producția mondială era foarte redusă: sub 4%, în vreme ce Statele Unite se apropiau de 75%.

De asemenea, industria petrolieră nu ar fi crescut niciodată atât de rapid fără investiții străine masive, pentru care legea din 1895 crease un cadru extrem de permisiv. Practic, doar 5% din această ramură mai era reprezentată de companii românești înaintea Primul Război Mondial.

Citeste si:
A fost România Mare mai prosperă decât România de azi? Ce arată...
A fost România Mare mai...

Liberali vs. investitori

În perioada interbelică, România a rămas în topul producătorilor de petrol și produse petroliere, dar ponederea sa a continuat să fie redusă, chiar în jur de 1%. Mai mult, istoricii economici au demonstrat că am exportat cel mai mult petrol în anii când prețurile erau cel mai jos la nivel internațional.

Motivele sunt mai ales politice: după Primul Război Mondial, când cererea era mare, deci am fi beneficiat de nivelul crescut al prețurilor, liberalii au demarat o politică ostilă investițiilor străine, ”prin noi înșine” – opusul legii minelor din 1895.

Ca urmare, demarajul după distrugerile cauzate de război a fost lent, iar investitorii au considerat România o țară nesigură. Americanii au apelat chiar la ajutorul Departamentului de Stat atunci când la București s-a luat în calcul naționalizarea, iar giganții petrolieri care investiseră la noi (Standard Oil şi Royal Dutch Shell) au sabotat, în replică, accesul României la împrumuturi externe.

Citeste si:
Olanda închide cel mai mare câmp de gaze din Europa. Cum am putea...
Olanda închide cel mai mare...

Ulterior, țărăniștii au dat o nouă lege a minelor, în 1929, mult mai favorabilă investitorilor. Aceasta a permis supraviețuirea în anii Marii Crize Economice, când exporturile de petrol și produse petroliere au fost esențiale pentru menținerea economiei pe linia de plutire. Practic, o treime din valoarea exporturilor României era reprezentată de petrol și derivate. Doar că în anii '30, prețul mondial al țițeiului scăzuse aproape la o treime față de deceniul precedent, astfel încât beneficiile creșterii producției și volumelor exportate au fost practic anulate.

1936, anul de vârf al industriei petroliere a României Mari

Chiar și așa ne-am menținut însă în topul producătorilor mondiali, pe locul 6-7, iar investițiile străine a au ajuns să reprezinte aproape trei sferturi din industria petrolieră, odată cu schimbările legislative. Doar ”Astra Română” (deținută de Royal Dutch Shell) avea o cotă de piață de peste 30%, urmată de ”Concordia”, a companiei belgiene Petrofina (un strămoș al multinaționalei de azi TotalEnergies), cu circa 12%, și de ”Româno-Americană” (Standard Oil), cu 10%.

Citeste si:
România va importa, din aprilie, gaze azere. Le pot înlocui pe cele...
România va importa, din...

În total operau peste 30 de rafinării de mari dimensiuni (după standardele interbelice), în vreme ce azi avem 3 - de dimensiuni medii după standardele actuale. Și companiile românești s-au dezvoltat, notabil fiind exemplul ”Creditul minier”, care a construit rafinăria de la Brazi, cea mai modernă din Europa la acel moment, și a reușit al doilea cel mai adânc foraj din lume în 1934, la Chițorani, unde o sondă a atins adâncimea de 3.330 de metri.

În 1936 s-a atins un maxim de producție de 8,7 milioane de tone (care ne-a adus pe locul 4 mondial). Prin comparație, în 2022 am putea produce în jur de 3 milioane de tone. Însă acest an de vârf pentru România Mare a fost urmat de o scădere drastică în următorul an, în condițiile în care începuse să se pună deja problemă epuizării rezervelor, dar și a realizării de stocuri pentru un potențial conflict militar.

Petrolul românesc, vital pentru războaiele lui Hitler

O nouă lege a minelor, tot în 1937, a marcat o întoarcere la reticența față de companiile cu capital străin și o reorientare spre o economie dirijată de stat – s-a discutat inclusiv de un plan cincinal pentru industria petrolieră. Și mai alarmant, aceasta a început să se concentreze pe exporturile către Germania nazistă, cu costurile politice aferente.

Al Treilea Reich considera România esențială pentru economia sa de război deoarece trebuia să acoperim 40% din necesarul său de produse petroliere – deși la nivel global mai reprezentam doar 2,2% din producția mondială de țiței brut. În plus, producția de petrol a scăzut semnificativ, ajungând sub 6 milioane de tone începând din 1939. În același timp, România a ajuns să livreze chiar și 3 milioane de tone de produse petroliere Germaniei și armatelor acesteia.

Lucrul cu care poate contribui România cel mai mult la războiul nostru comun: petrolul și benzina”, i-a scris Hitler lui Antonescu în 1941. În aceste condiții, consumul intern a fost raționalizat și chiar și armata română a trebuit să și-l reducă drastic, prioritatea fiind Germania.

În aceste condiții, aliații occidentali au încercat să distrugă prin raiduri de bombardament industria petrolieră românească. Se estima că fără aceasta, Germania ar mai avea stocuri pentru doar 4 luni.

Efectele nu au fost însă cele scontate. La câteva săptămâni după celebra operațiune ”Tidal Wave”, bombardarea rafinăriilor de la Ploiești, producţia netă de combustibil era mai mare decât înaintea operaţiunii. Ce a produs, în realitate, declinul sectorului nostru petrolier a fost exploatarea excesivă a resurselor în perioada comunistă combinată cu utilizarea lor într-o industrie depășită din punct de vedere tehnologic în comparație cu evoluțiile globale. Despre cifrele ce demonstrează eșecul economiei comuniste vom vorbi însă pe larg într-un viitor articol.

Fotografiile care ilustrează articolul au fost realizate în perioada interbelică de geologii elvețieni Albert Heim și Leo Wehrli și digitalizate de biblioteca Universității Tehnice din Zurich.

Sursa foto: ETH-BIBLIOTHEK ZÜRICH, BILDARCHIV / FOTOGRAF: HEIM, ALBERT

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri