O companie din Turcia va realiza lucrările de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii pe linia de cale ferată Bucureşti - Piteşti, valoarea totală a contractelor fiind de aproape 584 milioane de lei, fără TVA, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

"Sucursala Regională CF Bucureşti a semnat astăzi, 19 decembrie 2023, contractele în valoare totală de 583,87 milioane lei, fără TVA, pentru lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii pe linia CF Bucureşti - Piteşti, ultimele două loturi din programul de reînnoire, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru viteza maximă de 120 km/h", se arată în comunicatul CFR SA.

În cadrul celor două contracte, cu o durată de 36 de luni fiecare, compania Yapi Merkezi ve Sanayi A.S va realiza lucrări de reînnoire pe o lungime de 196,7 km de cale ferată, pe intervalul CF Chitila - Goleşti.

Tot în cadrul programului de reînnoire pe linia CF Bucureşti - Piteşti sunt deja în execuţie lucrările de înlocuire la rând a suprastructurii căii pe intervalul Călineşti - Goleşti - Piteşti (21 km), de la km 95 la km 107+575, contract în valoare de 82,13 milioane de lei, fără TVA, încheiat, în luna martie 2023, între SRCF Craiova şi Asocierea Strabag - Metabet CF SA.

"Prin semnarea acestor ultime două contracte, CFR SA încheie anul 2023 cu ţintă îndeplinită în cadrul PNRR, 100% grad de contractare, cu toate cele 142 contracte, în valoare totală de circa 17,46 miliarde de lei, fără TVA, semnate, în cadrul cărora 970 km de cale ferată vor fi modernizaţi, electrificaţi, reparaţii şi reînnoiţi pentru viteze maxime de 120 km/h - 160 km/h, până în anul 2026", a declarat Ion Simu-Alexandru, director general al CFR SA.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri