Consiliul de Administraţie al Electrica l-a ales pe Dumitru Chiriţă, fost preşedinte al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei, în calitate de preşedinte al CA începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, conform Agerpres.

De asemenea, Consiliul de Administraţie a decis înfiinţarea a două poziţii de vicepreşedinte, funcţii în care au fost numiţi Dragoş Valentin Neacşu şi Adrian Florin Lotrean, începând cu data de 12 februarie 2024 şi până la data de 31 decembrie 2024.

CA a hotărât şi componenţa comitetelor sale consultative, pentru perioada menţionată. Astfel, din Comitetul de Audit şi Risc vor face parte Valentina Elena Siclovan - preşedinte şi Adrian Florin Lotrean, Ion-Cosmin Petrescu membri.

În ceea ce priveşte Comitetul de Nominalizare şi Remunerare, componenţa acestuia este: Adrian Florin Lotrean - preşedinte şi Marian Cristian Mocanu şi Ion Cosmin Petrescu membri.

Preşedinte al Comitetului de Strategie şi Guvernanţă Corporativă a fost numit Marian Cristian Mocanu, iar membri Dumitru Chiriţă şi Dragoş Valentin Neacşu.

Comitetul de Guvernanţă Climatică şi Politici Publice are următoarea componenţă: Dragoş Valentin Neacşu - preşedinte; Valentina Elena Siclovan - membru; Georgiana Bogasievici - membru.

Conform Hotnews.ro, Dumitru Chiriță a terminat facultatea la 37 de ani, potrivit CV-ului depus la Agenția Europeană de Reglementare în Energie (ACER), unde ar fi încercat, la un moment dat, să obțină o funcție.

Sursa foto: Facebook / Electrica

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri