Pentru 1 din 2 români, cheltuielile de bază sunt principala preocupare când vine vorba de situaţia personală, iar printre cele mai mari îngrijorări pentru tinerii din România se află nivelul salariilor (40%) şi sănătatea fizică (38%), relevă rezultatele studiului MKOR Employee Sentiment, citat de Agerpres.

Studiul a urmărit analiza comparativă între anii 2022 şi 2023, împreună cu perspectivele pe care le au angajaţii români pentru 2024 şi a reieşit că salariaţii din România se confruntă cu o serie de provocări cu privire la condiţiile de muncă şi la evoluţia carierei lor, pe măsură ce mediul profesional evoluează şi se adaptează la schimbările socio-economice şi tehnologice.

Incertitudinea în cadrul pieţei muncii a înregistrat o creştere de 8% faţă de 2022, dar şi volumul de muncă a crescut cu 8% pentru 49% dintre angajaţi, în special pentru Millennials şi persoanele cu venituri mari.

Raportat la creşterile salariale şi ale beneficiilor, 4 din 10 angajaţi au primit măriri în 2023, fiind în creştere cu 7% faţă de 2022, mai ales pentru Millennials şi angajaţii full-time.

În ceea ce priveşte evoluţia profesională, 24% au beneficiat de oportunităţi de dezvoltare (traininguri, promovare etc.), în special femeile, angajaţii part-time şi cei din Generaţia Z.

Conform studiului, 2 din 10 angajaţi şi-ar schimba locul de muncă în următoarele 6 luni. Factorii principali care le influenţează angajaţilor decizia de schimbare a locului de muncă sunt: venituri mai mari (80%), mai multe beneficii extrasalariale (37%) şi siguranţa jobului (33%). Astfel, 8 din 10 tineri şi-ar schimba jobul pentru un venit mai mare, mai ales bărbaţii, cei peste 26 ani şi părinţii cu copii minori.

Pentru Generaţia Z, flexibilitatea este mai importantă, iar tinerii nu sunt dispuşi să negocieze acest aspect. În acest sens, 7 din 10 tineri preferă să lucreze de acasă sau remote, iar 2 din 10 vor să aibă posibilitatea de a munci de acasă cel puţin trei zile pe săptămână.

Opt din 10 tineri spun că principala motivaţie pentru a-şi schimba locul de muncă este o propunere financiară mai competitivă. Programul de muncă flexibil (37%) şi oportunităţile de avansare în carieră (27%) sunt următoarele cele mai importante criterii. În medie, tinerii se aşteaptă să rămână în aceeaşi poziţie un an până să fie promovaţi.

Referitor la evoluţia pieţei muncii din România, aşteptările sunt pesimiste. 7 din 10 persoane consideră că numărul şomerilor va creşte în 2024, iar 3 din 10 persoane cred că situaţia organizaţiei unde lucrează se va înrăutăţi în 2024. În acelaşi timp, 54% spun că au o echipă stabilă şi au rămas alături de acelaşi număr de colegi.

Studiul MKOR Employee Sentiment a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 4.524 persoane.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri