BNR, prin vocea guvernatorului Mugur Isarescu, este privita cu incredere, fiind perceputa drept singura institutie care tine cont de interesele romanilor si actioneaza ferm in favoarea lor, in perioada crizei, potrivit unui studiu publicat de compania de cercetare a pietei GfK Romania.
Cele mai mari temeri ale romanilor in perioada crizei sunt legate de pierderea locului de munca si de imposibilitatea de a-si achita datoriile, mai arata studiul GFK.

"Anul acesta, intr-un context dominat de incertitudine si nesiguranta privind viitorul apropiat, riscul de a-si pierde locul de munca a devenit cea mai puternica temere a romanilor. Urmeaza teama de a nu-si mai putea plati datoriile si ingrijorarea legata de scaderea calitatii vietii", se mai arata in studiul GfK Romania.

Potrivit studiului, romanii se preocupau anul trecut de atingerea unui nivel de trai cat mai decent si de obtinerea unui plus de confort in viata de zi cu zi, astfel ca, atunci, ei erau ingrijorati de rata inflatiei, pentru ca aceasta le ameninta zona de castig si investitiile.

"Daca anul 2008 a fost caracterizat de efervescenta in consum, initiativa, sentimentul ca 'se poate', starea de spirit actuala a romanilor are ca principale atribute incertitudinea, teama, precum si un sentiment de vulnerabilitate. Oamenii sunt mult mai reticenti si rezervati in asumarea riscurilor, iar legatura emotionala cu familia si grija fata de copii au crescut", mai arata institutul de cercetare.

Multi romani cu venituri mici si mijlocii au spus ca sunt "mai ingrijorati" anul acesta de riscul unei posibile imbolnaviri. "Este o zona fata de care se simt total descoperiti: desi public, serviciul de sanatate costa, iar majoritatea nu dispune de economii la care sa apeleze in caz de urgenta", a mai evidentiat GfK.

In plus, romanii au spus ca nu-si mai pot permite sa acceseze un credit pentru a-si acoperi cheltuielile de sanatate in caz de nevoie, asa cum ar fi facut in anii trecuti, cand se puteau baza pe un venit relativ sigur si puteau accesa produse bancare la preturi mult mai mici decat in prezent.

Studiul mai arata ca romanii considera ca rolul statului in depasirea acestei perioade de criza este "decisiv", dar nu au prea mare incredere in capacitatea Guvernului de a veni cu solutii de redresare a situatiei economice actuale.

Informatiile provin din studiul sindicalizat realizat de GfK Romania "Ce s-a schimbat in atitudinile si comportamentul de cumparare al romanilor", lansat in iunie 2009 si integreaza informatii din trei surse: panel de consumatori, cercetare calitativa si cercetare cantitativa.
GfK Romania a avut o cifra de afaceri de 9,1 milioane euro in 2008. Grupul GfK a fost infiintat in 1934, iar in prezent a ajuns la 130 reprezentante, birouri si participari active in peste 90 de tari si aproximativ 10.000 de angajati.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri