Romania a avut in august al cincilea ritm de scadere anuala a comertului cu amanuntul din Uniunea Europeana, dupa ce vanzarile s-au redus cu 11,7%, intr-un ritm de 6,5 ori mai rapid decat media inregistrata pe intreg blocul comunitar, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Biroul european de statistica a mai anuntat ca, in august, cele mai mari avansuri ale comertului cu amanuntul au fost inregistrate in Polonia, unde ritmul anual de crestere a fost de 6,8%, si Austria, de 1,3%, relateaza NewsIn.

In schimb, cele mai importante scaderi ale volumului comertului cu amanuntul au fost inregistrate in a opta luna din 2009 in Letonia (-30,3%), Estonia (-20,6%), Lituania (-20,3%) si Slovenia (-13,2%).

Fata de luna similara din 2008, comertul cu amanuntul a scazut in august in 13 state membre ale UE si a crescut in patru, potrivit datelor transmise de Eurostat.

Indicele vanzarilor cu amanuntul a scazut in august cu 1,8% in Uniunea Europeana si cu 2,6% in zona euro, raportat la luna similara din 2008.

La nivelul intregii Uniuni, comertul cu alimente, bauturi si tutun a scazut cu 0,3% fata de august 2008, in timp ce in zona euro vanzarile cu amanuntul pe acest segment s-au comprimat cu 1,3%. Vanzarile de bunuri nealimentare s-au redus cu 2,1% in UE si cu 3,2% in zona euro.

Fata de luna anterioara, comertul cu amanuntul a crescut in patru state membre si a scazut in 13. Cele mai mari cresteri fata de luna anterioara au fost inregistrate in Polonia, de 1,5%, Spania, de 1,4%, si Romania, de 0,6%, iar cele mai mari scaderi au avut loc in Letonia (-3,3%), Suedia (-2,7%), Lituania (-2,3%) si Austria (-2%).

La nivelul blocului comunitar, vanzarile de bunuri alimentare si nealimentare au scazut in august cu 0,3% fata de iulie, in timp ce in zona euro au scazut cu 0,2%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri