Companiile active în România au închiriat în prima jumătate a anului aproape 550.000 metri pătrați de spații logistice și industriale, mai mult de o treime reprezentând contracte de preînchiriere, în special în proiecte care urmează să fie livrate abia în 2024.

Dezvoltatorii au încetinit ritmul de dezvoltare, adoptând o abordare prudentă în contextul macroeconomic actual, ceea ce va pune presiune pe nivelul chiriei în următoarele luni, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Comparativ cu anul trecut, când volumul total era în jur de 540.000 de mp, creșterea este una mică, dar volumul rămâne unul semnificativ pentru o piață precum cea românească, reprezentanții companiei de consultanță imobiliară confirmând pentru wall-street.ro că acesta este recordul pe primul semestru în România.

Activitatea de închiriere pe piața imobiliară industrială și logistică a înregistrat în perioada martie-iunie un alt trimestru puternic, fiind tranzacționați peste 215.000 metri pătrați, astfel că volumul tranzacționat în prima jumătate a anului a crescut ușor în comparație cu S1 2022.

Cererea nouă continuă să fie principalul motor al pieței, (90% din suprafața totală închiriată în al doilea trimestru 2023 și 72% din cererea din primul semestru 2023), provenind din sectoare variate de activitate, printre cele mai active fiind retail-ul, distribuția de mărfuri generale, industria componentelor auto și logistica.

Majoritatea tranzacțiilor semnate în această perioadă au vizat proiecte amplasate în afara Bucureștiului, cele mai relevante fiind Brașov, Timișoara, Oradea sau Arad.

”Activitatea de închiriere pe piața de logistică și industrială rămâne efervescentă și în acest an, astfel că am putea asista până la finalul lui 2023 la un volum tranzacționat care să atingă un milion de metri pătrați. România reprezintă un hub dinamic și atractiv pentru multe companii, existente sau care doresc să se extindă în regiune pentru efiecientizarea operațiunilor logistice. În acest context, suntem optimiști cu privire la evoluția pieței atât din perspectiva cererii, cât și a dezvoltării de noi proiecte logistice și industriale”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Stocul de spații industriale se apropie de 7 milioane metri pătrați

Cea mai mare tranzacție parafată în al doilea trimestru este reprezentată de contractul de pre-închiriere a 47.000 metri pătrați realizată de Intercars în cadrul proiectului VGP Park Brasov, aceasta fiind urmată de o tranzacție de 25.000 metri pătrați reprezentând extinderea spațiului ocupat de Maersk - IB Cargo ( furnizorul de servicii logistică care care operează centrul regional de distribuție IKEA) în CTPark București West și de închirierea a 12.600 metri pătrați de către EKR Elektrokontakt în cadrul proiectului Mures City Logistics.

Stocul modern total de spații industriale a atins 6,77 milioane metri pătrați la sfârșitul lunii iunie, în timp ce dezvoltatorii au livrat noi proiecte cu o suprafață totală închiriabilă de 202.000 metri pătrați în toată țara în primul semestru 2023, cu 104.000 metri pătrați finalizate în al doilea trimestru.

Activitatea totală de dezvoltare din primul semestru 2023 a încetinit în comparație cu primul semestru 2022, când a reprezentat 300.000 metri pătrați, în timp ce pentru restul anului estimăm livrarea a încă circa 250.000 metri pătrați.

Rata de neocupare a scăzut ușor la un nivel de 4,8% și iar analiștii de la Cushman se așteptă la o contracție suplimentară până la sfârșitul anului ca urmare a unei abordări mai prudente adoptate de dezvoltatori.

Chiriile prime din București și în principalele hub-uri industriale și logistice din România s-au situat 4,25 – 4,50 euro / mp / lună în trimestru doi în 2023, valori mai mari fiind înregistrate în cazul proiectelor noi situate în apropiere de București. Având în vedere oferta limitată și cererea susținută, există premisele ca nivelul chiriilor să se mențină pe un trend ascendent în al doilea trimestru și, de asemenea, în prima jumătate a anului 2024.

Sursa foto: P3 România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri