Eventualele imprumuturi contractate de Romania in viitor vor fi utilizate doar pentru investitii si dezvoltare, iar banii destinati consumului vor fi asigurati din productie, a afirmat premierul Emil Boc, potrivit Mediafax.
"De munca din acesti ani se va profita ca tara in anii urmatori, cand vom avea un buget cu un deficit care sa poata fi sustinut, sa putem avea bani pentru ceea ce consumam din ceea ce producem, iar eventualele imprumuturi pe care aceasta tara le va avea in vedere in viitor sa fie considerate doar pentru partea de dezvoltare, pentru partea de investitii", a spus Boc, prezent la ceremonia de semnare de catre reprezentantii Ministerului Economiei a unor contracte de finantare pentru IMM.

Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, a declarat, sambata, ca discutiile pentru un nou parteneriat cu FMI si Comisia Europeana ar putea incepe la umatoarea misiune de evaluare a acordului actual, in luna octombrie.

Ulterior, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat ca Guvernul nu ia in calcul la acest moment incheierea unui nou acord cu Fondul Monetar International, dar nici nu exclude o astfel de varianta, nevoia unui nou acord urmand sa fie analizata la sfarsitul anului.

La randul sau, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a apreciat ca este prematur ca Guvernul Romaniei sa ia o decizie privind incheierea unui nou acord cu institutia financiara internationala, intrucat oportunitatea unui alt aranjament depinde si de cum evolueaza economia in urmatoarele sase luni.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri