Preturile productiei industriale pe total, piata interna si externa, au crescut in decembrie 2010 cu 1,2% comparativ cu noiembrie si cu 9,6% fata de luna corespunzatoare din anul 2009, majoritatea sectoarelor industriale inregistrand scumpiri, potrivit datelor INS.

Dupa destinatie, in decembrie 2010 comparativ cu noiembrie, atat preturile productiei industriale pentru piata interna, cat si cele pentru piata externa au inregistrat cresteri cu 0,9%, respectiv cu 1,8%, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), anunta Mediafax.

Pe sectoare de activitate s-au inregistrat scumpiri in industria extractiva (+1,3%), industria prelucratoare (+1,3%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+0,3%). La distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare, preturile s-au situat aproape la acelasi nivel inregistrat in luna anterioara.

Pe marile grupe industriale s-au constatat cresteri de preturi in industria energetica (+2,3%), industria bunurilor intermediare (+1,3%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+0,7%) si industria bunurilor de uz curent (+0,5%). Preturile produselor din industria bunurilor de capital nu au inregistrat modificari semnificative fata de noiembrie.

Fata de aceeasi luna din 2009, in decembrie 2010, s-au inregistrat majorari de preturi in industria prelucratoare (+11,1%), la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+8,4%), in industria extractiva (+4,2%), la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+3,1%).

Pe grupe industriale, cresteri semnificative de preturi au avut produsele din industria energetica (+13,5%) si industria bunurilor intermediare (+11,1%). Sub nivelul inregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de uz curent (+7,7%), industria bunurilor de capital (+3,7%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+1,4%).

Preturile productiei industriale au crescut lunar pe tot parcursul anului trecut, cea mai mare scumpire fiind inregistrata in septembrie, de 1,4%, iar cea mai mica in iulie si octombrie, de 0,2%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
SUA investeste 1 mld dolari in tarile Initiativei Celor Trei Mari
Setari Cookie-uri