Perioada în care unitățile de învățământ sunt închise și copiii sunt izolați în case, departe de colegii și prietenii lor, își poate pune amprenta asupra celor mici. Deși sunt încă la vârste fragede, ei înțeleg temerile părinților, iar unii dintre ei vor putea ajunge să simtă frică sau să manifeste comportamente dificile. Denis Popescu, antreprenor în educație, ne-a expus câteva idei, prin care copiii pot fi susținuți să treacă cu bine peste aceste momente.

Experiența ultimelor săptămâni este una diferită și dificilă în același timp, atât pentru adulți, cât și pentru cei mici. Mai mult, de curând a fost anunțată prelungirea perioadei în care unitățile de învățământ vor fi închise.

Iar cei mici poate se bucură de aceste vești, însă, deși nu conștientizează, această perioadă de izolare nu aduce doar părți bune. Asta pentru că grădinița și școala, dincolo de rolul evident academic, au un rol extrem de important și anume cel al socializării, al jocului cu semeni de aceeași vârstă, al reglajelor emoționale.

”Aparent se întâmplă și lucruri foarte bune: copiii petrec mai mult timp acasă alături de părinți, se pot odihni mai mult, se pot conecta cu părinții lor. În realitate, emoțiile părinților, fricile, teama de boală, temerile legate de instabilitatea financiară, izolarea pe care ei înșiși o trăiesc își pun amprenta asupra stării emoționale a copiilor, care chiar de la vârste foarte mici înțeleg, simt și suferă”, a declarat, pentru wall-street.ro, Denis Popescu, proprietara Pick Me Academy, business românesc cu activitate în domeniul educației.

Oricâte eforturi face o familie să prezinte în “nuanțe” mai degrabă pozitive copiilor, aceștia înțeleg izolarea, o resimt prin lipsa locului unde se întâlneau cu prietenii, unde se jucau, unde se hârjoneau, unde învățau lucruri noi, unde cântau, unde se întâlneau cu profesorii lor, cu spațiul pe care îl numeau “a două casă”, pe scurt , cu rutina firească și sănătoasă adaptată vârstei biologice.

Specialistul în educație arată că cei mici au natural o capacitate mare de adaptare și uitarea îi va ajuta să lase în urmă aceste luni de izolare. Chiar și așa, ea crede că vor fi cazuri de copii care vor manifesta frică, nevoie de izolare atunci când sunt în grup, opoziționism, chiar agresivitate, și o reluare a procesului de acomodare prin creșterea dependenței față de părinți.

Citește și Psiholog: Atenție la cei mici, în izolare! Copiii pot prelua din grijile și temerile adulților

Ce pot face părinții

Părinții sunt cea mai importantă verigă pe tot parcursul de educațional al copilului, consideră Denis Popescu, care mai spune că ei sunt cei care îi pot susține emoțional pe cei mici.

”În această perioadă cu atât mai mult, cu cât presiunea pe părinți este mare: trebuie să lucreze la distanță, să susțină activitățile casnice (curățenie, gătit, aprovizionare, etc.), să fie alături de copii pentru susținere emoțională, discuții, povești și, nu în ultimul rând, să susțină școala și grădinița, în demersul de continuitate educațională și socială”, a explicat ea.

Denis Popescu a dat exemplul comunității de părinți Pick Me, aratând că aceștia au susținut activitățile propuse, interacțiunile online, au lucrat cu copii cot la cot, i-au asistat pe cei mici în deslușirea tainelor tehnologiei, au împărtășit imaginile cu bucuria copiilor cu noi, aducând astfel motivație suplimentară întregii echipe de dascăli.

Iar acest model poate fi replicat de fiecare părinte.

Cum se pot organiza familiile

Denis Popescu crede că ideal ar fi ca părinții să explice adaptat vârstei motivele pentru care stăm acasă, să nu nege emoțiile copiilor, să fie optimiști, să nu ofere speranțe deșarte copiilor (peste o lună mergem la mare, duminica viitoare ieșim în parc etc).

Tot părinții sunt cei care ar trebui să îi implice pe cei mici în organizarea casei, a curățeniei, a spălatului rufelor, a gătitului, precum și să îi antreneze pe copii legat de igiena individuală, model ce va fi urmat la întoarcerea la grădiniță și școală.

”Iar educațional, sub îndrumarea educatorilor/profesorilor, copiii să aibă activități individuale, întâlniri online cu colegii și profesorii, proiecte de lucru cu familia, întâlniri pe grupuri mici cu colegii și profesorii”, consideră antreprenoarea.

În timpul în care copiii sunt “antrenați”, părinții pot încerca să își continue activitatea profesională.

Grija pentru copiii, odată cu revenirea în colectivități

După lunga perioadă de izolare, la revenirea la grădiniță și școală va fi necesar un efort din partea echipei formate din profesori, psihologi, asistenți și coordonatori de a analiza situația fiecărui copil.

”Prioritară ar trebui să fie evaluarea stării emoționale la nivel individual pe care noi o considerăm că reprezintă 50% din șansa copilului de a avea progres în procesul de învățare. Deși noi am fost prezenți alături de copii și familii în toată această perioadă, va trebui să analizăm individual care vor fi nevoile educaționale ale copiilor”, a explicat antreprenoarea.

Pick Me Academy a fost înființată în 2014, iar în prezent operează o școală primară cu un curriculum britanic, precum și o grădiniță.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri