Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor.

"Primul lucru important pentru elevi, pentru părinţi, pentru societate, în general: pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.

"Pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor, asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii, în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile, nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor. Aceste trei scenarii sunt: scenariul verde, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană în medie, în ultimele 14 zile, detectată cu COVID-19; scenariul doi, scenariul galben - între unul şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile; scenariul trei - când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele a precizat că în săptămânile care urmează vor fi detaliate deciziile luate miercuri. El a subliniat că felul în care funcţionează fiecare unitate şcolară va fi decis la nivel local.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri