Consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor transmite pe 10 septembrie scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

"Pe 7 septembrie, Institutul Naţional de Sănătate Publică va face publică şi către instituţiile statului evaluarea epidemiologică la fiecare unitate administrativ-teritorială. În acest moment avem 3.181 de unităţi administrativ-teritoriale, fiecare din aceste unităţi va primi evaluare, în funcţie de care se va face deschiderea anului şcolar, în funcţie de scenarii pentru fiecare unitate şcolară în parte. Pe 10 septembrie, consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor prezenta comitetelor pentru situaţii de urgenţă, DSP şi inspectoratelor şcolare scenariul la care s-au hotărât să înceapă anul şcolar.

Evaluarea în teritoriu se face de către DSP-uri, ISJ-uri, sub coordonarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. Libertatea, în ghilimele, acordată unităţilor de învăţământ, sub coordonarea DSP-urilor, ISJ-urilor şi comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, este acea descentralizare, în contextul în care vrem ca fiecare unitate şcolară să înceapă particular acest an şcolar şi scenariile pe care le-am prezentat acum 2 săptămâni să fie adaptate, personalizate pentru fiecare unitate şcolară în parte ", a declarat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

El a adăugat că primordială pentru ca şcoală să înceapă în cel mai dorit scenariu, scenariu 1, este distanţarea.

"Existenţa acestei distanţări de un metru sau folosirea unor separatoare este o condiţie pentru aplicarea primului scenariu. La fel, condiţiile în care există circuite în şcoli, pentru a putea asigura circuitul de la intrarea în curte până la intrarea în şcoală, diferenţierea orarelor la clasele primare, pentru a putea gestiona orele de pauză, precum şi ieşirea copiilor în curtea interioară, grupurile sociale. Dacă urmărind evoluţia în timp şi evoluţia în comunitatea europeană, vedem că sunt luate măsuri similare, pe care le propunem noi astăzi", a spus Tătaru.

Ministrul a subliniat că autorităţile îşi doresc şi consideră că multe şcoli pot desfăşura activitatea în condiţiile scenariului 1, dar, a adăugat el, rămâne la latitudinea conducerii fiecărei unităţi şcolare.

"Regulile impuse în condiţiile unei pandemii le vom respecta, în funcţie de fiecare scenariu în parte. Vrem şi considerăm că cele mai multe şcoli pot desfăşura o activitate într-un scenariu 1, ceea ce este de dorit, dar rămâne la latitudinea şi libertatea adaptării celor trei scenarii la fiecare unitate şcolară în parte", a mai spus Tătaru.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri