Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au realizat o centralizare a numărului de profesori care continuă să se afle în grevă, în a treia săptămână de la declanșarea acesteia. Sindicaliștii arată că în data de 6 iunie, s-au aflat în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.

Redăm mai jos comunicatul integral venit din partea reprezentanților din educație:

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.

Menționăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă.

Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ”.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că peste 15.000 de persoane din domeniu, dintre care 10.000 de cadre didactice, au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei care prevede majorări salariale.

Potrivit ministrului, la nivel naţional în peste 1.000 de unităţi de învăţământ nicio persoană nu face grevă. Deca a mai spus că vor fi reluate miercuri negocierile cu federaţiile sindicale

Ulterior, Ministerul Educaţiei a precizat că datele făcute publice privind personalul din învăţământul preuniversitar participant la grevă au rezultat din centralizările primite de la inspectoratele şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti, în urma raportărilor unităţilor de învăţământ.

"Procentele comunicate de Ministerul Educaţiei astăzi sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat. Ministerul Educaţiei a solicitat şi a centralizat, în această perioadă, informaţii statistice privind întregul personal din unităţile de învăţământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar", se arată într-un comunicat transmis redacției.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri