În urma unei infestări cu ploșnițe în mai multe școli din Sectorul 5, autoritățile au luat decizia de a închide toate școlile din zonă în scopul efectuării unei operațiuni de dezinsecție extinse.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a solicitat aparatului de specialitate din subordine demararea tuturor demersurilor necesare pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ din sector în data de 25 martie 2024, pentru dezinsecţie în şcoli şi în perimetrul acestora, măsură ce vine "în urma cazurilor izolate de existenţă a ploşniţelor în Şcoala Gimnazială I.C. Brătianu şi Şcoala Gimnazială Petrache Poenaru", informează joi serviciul de comunicare al primăriei, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al acestei instituţii, edilul a stabilit de comun acord cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ca şcolile să fie închise, "având în vedere sesizările venite din partea părinţilor", urmând ca dezinsecţia să se facă începând de vineri, 22 martie, după finalizarea orelor de curs.

În acest sens, Direcţia de Învăţământ din cadrul Primăriei Sectorului 5 a transmis o solicitare către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

"Sănătatea copiilor şi a profesorilor este prioritară în acest moment, motiv pentru care am solicitat suspendarea cursurilor în şcolile din Sectorul 5. Elevii şi cadrele didactice vor sta acasă luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecţie ca la carte. Nu putem risca, nu vrem ca situaţiile întâlnite în cele două şcoli să se multiplice. Îi asigur pe copii, profesori şi părinţi de toată implicarea mea în acest caz! Vom verifica şi cauza apariţiei ploşniţelor în şcolile I.C. Brătianu şi Petrache Poenaru!", a transmis Popescu Piedone.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri