Interesul investitorilor din piata la termen de la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) pentru derivatele pe evolutia actiunilor SIF-urilor la Bursa de Valori Bucuresti a crescut in ultimele zile, potrivit brokerilor, dupa ce in 2005 si-au adjudecat 37% din volumul tranzactiilor.

Teodor Ancuta, presedintele BMFMS, a declarat ca "la finele anului, 2005, pe fondul vanzarii BCR catre banca austriaca Erste, SIF-urile au fost foarte cautate, tendinta care s-a continuat si in acest inceput de an, pana in 24 ianuarie inclusiv, fiind tranzactionate aproape 86.000 de contracte, se poate observa o deplasare a interesului speculatorilor dinspre BVB spre piata futures, fapt evidentiat pe 24 ianuarie, cand volumul actiunilor pe piata spot pentru SIF 5, de 2,3 milioane actiuni, a fost depasit de echivalentul a 4,66 milioane actiuni tranzactionate la Sibiu". "Volatilitatea extrem de ridicata din 2005 a facut, in primul rand, deliciul speculatorilor, aducand celor mai rabdatori dintre ei randamente de 100% si chiar 400%, in prezent", a declarat Mirabela Coos, de la departamentul SSIF Broker.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri