Creditele neperformante sunt la un nivel acceptabil si, de aceea, nu exista motive pentru restrictionarea creditelor de consum sau ipotecare.

Afirmatia apartine presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea. "Comunitatea bancara nu are motive de ingrijorare legate de creditul de consum si cel ipotecar in zona populatiei. De aceea nu cred ca ar trebui luate masuri pentru reducerea creditului", a spus Ghetea.

El a subliniat ca, in ceea ce priveste creditul imobiliar, gradul de performanta este deosebit de ridicat. "Noi nu avem nici un credit ipotecar neperformant. Cei care acceseaza credite ipotecare sunt foarte constienti de obligatiile pe care le au, iar imobilul pe care acestia il achizitioneaza constituie o garantie suficienta pentru orice banca", a precizat Ghetea, care este si prim-vicepresedintele Alpha Bank Romania.

"Reducerea creditelor va duce la somaj"

Acesta a precizat ca a discutat cu Fondul Monetar International despre restrictionarea acestor tipuri de credite. "Am explicat Fondului ca, urmarind cu ardoare reducerea deficitului de cont curent, prin reducerea importurilor si implicit prin limitarea creditului de consum, se va ajunge la dezechilibrarea altor indicatori", a mai spus Ghetea.

Ghetea sustine ca reducerea creditului de consum in ideea diminuarii importurilor va duce la reducerea vanzarilor de produse fabricate in Romania si chiar la somaj.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri