Lipsa perspectivelor realizarii de profit din subscrierea riscurilor asociate politelor de raspundere civila auto (RCA) a fortat compania ABC Asigurari sa se retraga de pe segmentul asigurarilor RCA incepand cu 1 ianuarie.

"Informam ca aceasta masura este initiativa societatii, fiind determinata strict de optiunea conducerii acestui asigurator de a dezvolta activitatea viitoare pe alte linii de asigurare care ofera in mai mare masura perspectiva realizarii de profit", se arata intr-un comunicat al ABC Asigurari, potrivit Mediafax.

Pe segmentul politelor RCA activeaza zece companii, si anume Allianz-Tiriac Asigurari, Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins Romania, Generali Romania, Groupama, Omniasig si Uniqa, potrivit datelor Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). "Conditiile socio-economice concrete in care se desfasoara activitatea pe RCA, scaderea puterii de cumparare, cresterea preturilor reparatiilor, cresterea accelerata si lipsa de predictibilitate a despagubirilor pentru vatamari corporale si deces, inasprirea conditiilor de reasigurare pentru produsul RCA sunt factori reali care arata ca acest produs nu poate fi considerat dezirabil pe viitor", se mai spune in comunicat.

Conducereea ABC Asigurari spune ca motivele care au stat la baza deciziei sunt multiple si vizeaza mentinerea stabilitatii financiare si cresterea randamentului investitiei actionariatului in vederea obtinerii de profit. "S-a examinat din aceasta perspectiva aportul pe care produsul RCA l-ar fi putut aduce pentru implinirea acestui deziderat firesc oricarui actionar si s-a concluzionat ca acest produs prin factorii reali analizati nu confera circumstantele ca va fi un produs profitabil in viitor", se arata in comunicat.

In acelasi timp, asiguratorul se va concentra pe celalalte linii de business din clasele de asigurari generale. In primele noua luni ale anului precedent, ABC Asigurari a raportat subscrieri de 5,5 milioane lei pe RCA, in scadere cu 1,4 milioane lei fata de perioada similara din 2013. Ponderea RCA in portofoliul companiei se apropie de o treime.

"Retragerea nu va genera consecinte negative cu privire la respectarea drepturilor persoanelor pagubite, societatea avand in continuare intreaga capacitate pentru indeplinirea obligatiilor asumate. Societatea detine un program de reasigurare de inchidere pe produsul RCA, detine contracte de colaborare si parteneriat cu societati independente specializate in lichidare de daune si are capacitatea financiara necesara pentru a face in continuare plati de despagubiri, cu respectarea integrala a termenelor si conditiilor impuse prin dispozitiile legale in vigoare", se mai spune in comunicat.

Subscrierile din polite de asigurare de raspundere civila auto (RCA) obligatorie au crescut cu 11% in primele 9 luni ale anului 2014, la 1,94 miliarde de lei, pe fondul avansului primei medii cu 3%, la 515 lei, si al numarului de contracte cu 4%, la 5,37 milioane, a anuntat ASF. Infiintata in 1997, ABC Asigurari practica numai asigurari generale.

In 2013, societatea a consemnat pierderi de 262.950 lei, de la un profit net de 48.879 lei in urma cu un an. Societatea este controlata de Hidroconstructia, care detine un pachet de actiuni reprezentand 56,11% din capitalul social, an cuantum de 16,76 milioane de lei la 31 decembrie 2013.

Sursa foto: RCA / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri