Conducerea Bancii Nationale a Romaniei (BNR), la nivel de guvernator si prim-viceguvernator, a prezentat, miercuri, intr-o intalnire cu presedintele Romaniei, la Palatul Cotroceni, cauzele inflatiei ridicate din ultima perioada. Intalnirea a avut loc la initiativa presedintelui, care a considerat necesara o mediere intre BNR si Guvern. Cauzele inflatiei, prezentate la Cotroceni, sunt aceleasi pe care BNR le prezinta in conferintele de specialitate, a declarat purtatorul de cuvant al bancii centrale, Dan Suciu.

“Banca Nationala a fost reprezentata la intalnirea de la Cotroceni de guvernatorul Mugur Isaresciu si de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu. Conducerea bancii a prezentat cauzele inflatiei, care nu sunt altele decat cele pe care le prezentam si in spatial public, in conferintele de presa pe care le organizam”, a explicat Suciu.

Potrivit unui comunicat al Presedintiei, emis in urma intalnirii, presedintele Klaus Iohannis a mentionat ca Banca Nationala a Romaniei trebuie sa urmareasca, cu responsabilitate si determinare, obiectivul fundamental de asigurare a stabilitatii preturilor, astfel incat veniturile romanilor sa nu aiba de suferit prin scaderea puterii de cumparare.

“Guvernatorul BNR a prezentat principalii factori ai cresterii preturilor, aratand ca influentele semnificative provin din componente aflate in afara sferei de actiune a politicii monetare”, se mentioneaza in comunicat.

Referitor la problema coordonarii politicilor economice, presedintele a subliniat ca atat Guvernul, cat si Banca Nationala trebuie sa evite abordarile concurentiale, astfel incat cooperarea institutionala sa fie una eficienta, in conditii de echilibru si responsabilitate fata de interesele economice ale Romaniei.

Dragnea da vina pe BNR si pe companiile straine pentru cresterea preturilor

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, insa, recent, ca de vina pentru inflatia din Romania (desi sustine ca aceasta este de doar 1,6%, anual, sub media Uniunii Europene) este determinata de faptul ca BNR nu a actionat cum trebuie pentru a opri cresterea preturilor si de companiile straine care, afland ca romanii au mai multi bani ca urmare a majorarilor salariale aprobate de PSD, au marit preturile.

In acest context, presedintele Klaus Iohannis a declarat, la inceputul acestei saptamani, ca va incerca o mediere intre Guvern si Banca Nationala a Romaniei si ca ii va chema la Cotroceni "si pe unii, si pe altii" in zilele urmatoare.

Iohannis a precizat, in context, ca "s-a mers cam departe cu unele afirmatii destul de contondente in ultima vreme".

Presedintele urmeaza sa aiba o intalnire si cu premierul Viorica Dancila si cu ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.

Citeste si:
Datoriile companiilor de stat au ajuns la 6% din PIB.Unde se duc banii
Datoriile companiilor de stat...

“Presedintele spera ca, dupa aceste discutii, care vor avea loc la Palatul Cotroceni, Guvernul si conducerea BNR sa se intalneasca in zilele urmatoare pentru a avea un dialog direct", precizeaza Administratia Prezidentiala.

Sursa foto: Presedintia Romaniei

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
Raiffeisen Bank anunță comisioane 0 la încasări prin POS și e-commerce
Setari Cookie-uri