Gothaer, una dintre cele mai importante companii mutuale de asigurari din Germania, a anuntat ca si-a revizuit in detaliu activitatile din Europa de Est, inclusiv Romania, si a decis sa isi concentreze mai degraba resursele pe piata germana, in contextul in care asteptarile initiale pe piata de asigurari locala vor fi dificil de atins intr-o mare masura. "In consecinta, Gothaer Romania va dezvolta si implementa o strategie ce vizeaza o reasezare ordonata a activitatilor companiei din Romania, strategie care va fi anuntata la inceput de 2019".

Decizia nu ar trebui sa constituie insa un soc, ci era de asteptat, pe de o parte, in contextul in care, la jumatatea acestui an, Gothaer a decis sa vanda operatiunile din Polonia (o piata mult mai mare si mult mai matura decat Romania) catre Vienna Insurance Group. Drept urmare, un posibil cumparator al operatiunilor din Romania ale Gothaer (care nu detine o cota de piata ridicata) ar putea fi tot austriecii.

Pe de alta parte, Gothaer a oferit un mesaj clar chiar la un an de la intrarea pe piata din Romania ca nu va fi interesata sa subscrie RCA, in actualele conditii nefavorabile pentu business de piata (in pofida faptul ca i-ar fi adus o masa critica de clienti), ci a decis sa se concentreze pe alte categorii de polite precum cele agricole, de garantii sau CASCO. Iar, reticenta germanilor fata de RCA a fost confirmata de evenimentele ce au urmat: falimentele Astra Asigurari si Carpatica Asig, tarife plafonate si de referinta, limitarea cheltuielilor de administrare si intermediere pe RCA si, mult mai recent, amenzile de la Consiliul Concurentei, pe o presupusa potentiala "intelegere" intre asiguratori.

Toate acestea, intr-un context in care piata de asigurari RCA nu a fost niciodata pe profit, desi Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a incercat in ultimii ani sa prezinte public o rata combinata supraunitara, dar eronata, care nu arata cu adevarat realitatea din piata (nu includea si daunele care inca vin din urma pentru cele doua falimente mentionate). Chiar si asa, rata combinata sare iar spre 110%. Dar, "piata asigurarilor este stabila si sigura, iar previziunile nu indica o inrautatire in persepectiva perioadei urmatoare", ne spune Cristian Rosu, noul vicepresedinte pe asigurari al ASF.

Gothaer si-a vazut amenintat "core" business-ul cu asigurari de garantii in 2018

Chiar si pe segmentul de asigurari de garantii au existat probleme, odata cu propunerea de modificare a OUG nr. 98/2017, venita din partea Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice (ANAP), prin care aceste polite emise de catre societatile de asigurare ar fi fost eliminate din categoria instrumentelor de garantare acceptate in cadrul procedurilor de achizitie publica. Nu este clar care a fost impactul asupra business-ului Gothaer Asigurari ca urmare a acestei situatii, insa perceptia legata de increderea clientilor a fost in mod cert influentata, in contextul in care doar in cursul anului 2017, la nivel de piata, se ajunsese la un numar de aproximativ 35.000 polite de asigurare de garantii cu prime de asigurare subscrise de aproximativ 170 milioane de lei.

Si daca nu a vandut pana acum operatiunile din Romania, Gothaer a sperat probabil in potentialul mult laudat al pietei romanesti (in care 70% din subscrieri sunt obligatorii, altfel nu prea si-ar face nimeni o asigurare). "As fi tentat sa spun ca piata de asigurari din Romania mai are nevoie de timp, insa realizez ca au trecut mai mult de 28 de ani de la liberalizare si, din pacate, este in continuare in formare", spunea Mihut Marculescu, manager in cadrul departamentului subscriere al Gothaer Asigurari, in aprilie anul curent pentru wall-street.ro. Si, tot el, arata ca "cresterea gradului de cuprindere in asigurare este strans legata de felul in care clientii percep o nevoie de asigurare si constientizeaza cat de expusi sunt fata de anumite riscuri, mai ales atunci cand nevoia de asigurare nu este si obligatorie, cum este in cazul RCA".

Si totusi business-ul Gothaer Asigurari a crescut de la an la an. In 2017 incheiat cu un avans al primelor brute subscrise de 22% fata de 2016, la peste 119 milioane lei. Principalele linii de business care au adus cresteri au fost CASCO (7,9 mil. lei), unde s-a inregistrat o crestere de 20% fata de 2016 si segmentul de garantii (3 mil. lei), in linie ascendenta cu 44% crestere fata de anul precedent. In 2017, Gothaer a achitat si despagubiri in valoare totala de aproape 60 mil. lei, pentru aprox. 9.000 de dosare avizate. Cele mai multe dosare de dauna au fost avizate pe CASCO (peste 6.300), urmat de PA & Health (peste 1.200). Cea mai mare dauna platita in 2017 de companie a fost in valoare de peste 2,1 milioane de lei, aferenta unei asigurari property & engineering. Doar pe segmentul de asigurari agricole, despagubirile s-au ridicat la peste 9.7 mil lei in anul 2017.

Anul curent nu a mai fost atat de bun insa, numarul dosarelor de dauna avizate doar pe segmentul agricol in perioada ianuarie - august 2018, a fost in crestere cu 28% fata de aceeasi perioada a anului precedent, potrivit unui comunicat al Gothaer. Valoarea daunelor agricole avizate la Gothaer pana la finalul lunii august a fost de aproape 16 milioane de lei.

In peste 5 ani, de cand activeaza in Romania, Gothaer Asigurari a platit aproximativ 50 de milioane de euro in peste 32.000 de dosare de dauna, respectandu-si astfel obligatiile contractuale fata de peste 375.000 de clienti unici, in toate liniile de afaceri, inclusiv garantii si asigurari agricole.

"Aceasta nu a fost o decizie usoara de luat. Gothaer Asigurari a facut progrese considerabile in ultimii ani, inregistrand ritmuri de crestere ridicata a volumelor de prime si avand o echipa dedicata”, explica Christopher Lohmann, presedintele consiliului de administratie. "Apreciem in mod deosebit expertiza echipei de conducere si a intregii echipe. Insa dupa ce am comparat evolutia pietei in ultimii ani, rezultatele atinse pana acum si perspectivele pentru Gothaer Asigurari, a devenit clar faptul ca asteptarile initiale ale grupului pe piata de asigurari din Romania vor fi dificil de atins intr-o mare masura".

Citeste si:

    Asadar, putem evidentia printre motivele deciziei Gothaer drept impredictibilitatea, absenta unui climat economic si social pentru un "ease of doing business", dar si potentialul din ce in ce mai indepartat al pietei locale de asigurari pe segmentul de asigurari facultative. Ramane sa vedem cine va anunta, dupa Gothaer, un nou posibil exit din Romania.

    Sursa foto: Agerpres

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Marius Alexandru Stanciu
    Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


    Setari Cookie-uri