Majoritatea consumatorilor din întreaga lume intenţionează să utilizeze de credite de tip "cumpără acum, plăteşte mai târziu" în următorii ani, potrivit unui raport care scoate în evidenţă explozia noilor produse financiare care ocolesc cele mai mari bănci ale lumii.

Un sondaj derulat în rândul a 6.300 de persoane din întreaga lume a descoperit că 20% au luat deja un împrumut de tip "cumpără acum, plăteşte mai târziu" şi aproximativ 60% din respondenţii cred că vor încerca acest produs în următorii doi ani. Comparativ, doar 45% din respondenţi au declarat că vor utiliza criptomonede în perioada următoare, arată un raport publicat de firma de consultanţă Capgemini SE, scrie Agerpres.

Firme de fintech precum Klarna şi Afterpay Ltd. au devenit companii în valoare de miliarde de dolari oferind consumatorilor opţiunea de a plăti în rate atunci când fac cumpărături online. Specialiştii în "cumpără acum, plăteşte mai târziu" au atras deja venituri anuale de până la 10 miliarde de dolari care ar fi revenit băncilor, susţine un studiu publicat în luna iulie de firma McKinsey.

Însă acest boom a atras şi atenţia organismelor de reglementare, care sunt preocupate de riscul spălării banilor şi al unor împrumuturi nesustenabile. Între timp, giganţii finanţelor tradiţionale, inclusiv Goldman Sachs Group Inc. şi Mastercard Inc., încearcă şi ei să intre pe această piaţă.

Aproximativ două treimi din directorii de bancă intervievaţi de Capgemini spun că firme precum PayPal Holdings Inc., Stripe Inc. şi Square Inc. sunt concurenţi mai ameninţători decât băncile tradiţionale.

Pe ansamblu, plăţile non-cash au crescut cu 8% în 2020, după mai mulţi ani în care creşterea anuală a fost una de două cifre, în contextul în care expansiune a fost încetinită de pandemie, susţine Capgemini. Cu toate acestea raportul publicat joi prognozează că revenirea economiei mondiale va alimenta cererea pentru alternative precum criptomonede, plăţi cu dispozitivele de tip wearable şi portofolele digitale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri