Evitarea țării noastre de către investitori, într-un moment când România are cea mai mare nevoie de finanțări, deprecierea puternică a leului și un val de refugiați veniți înspre noi sunt doar cteva dintre efectele negative pe care riscăm să le resimți în cazul în care Rusia va ataca Ucraina, având în vedere că România este vecină cu aceasta din urmă, potrivit lui Adrian Codirlașu, Vicepreședintele CFA România.

În cazul unui conflict Rusia-Ucraina, gazul și curentul electric se vor scumpi, pentru că UE și SUA s-au angajat să nu mai cumpere de la Rusia dacă Moscova își trimite trupele împotriva Ucrainei. Parte a UE, România va trebui să se alinieze acestei măsuri, lucru care ar agrava problema energetică în care ne aflăm.

„Un potențial război dintre Rusia și Ucraina va crea aversiune la risc la nivel global, de asemenea vor crește prețurile la energie în Europa, pentru că UE a spus deja că nu va mai importa gaz rusesc, asta înseamnă automat prețuri mai mari la gaz cât și la energie electrică. Ar avea impact și pe piețele financiare datorită aversiunii la risc. Apoi vor veni și sancțiunile - și SUA, și Marea Britanie și UE au dat de înțeles că vor fi extrem de dure”, a declarat Adrian Codirlașu într-un interviu pentru wall-street.ro.

În timp ce marile puteri occidentale care au promis să sancționeze Rusia și-ar putea liniști piețele tulburate de război și de aceste măsuri anti-rusești, țările mai mici nu au această capacitate.

„Dacă vor fi așa cum spun pot genera o criză financiară în Rusia, contează doar să dorească. Asta va însemna suplimentarea aversiunii la risc pe piețele externe. Un stat puternic ca SUA are resursele să-și calmeze piețele într-un astfel de caz, ceea ce nu putem spune despre statele cu economii mici, cum este România”.

Noi suntem la graniță cu Ucraina, cine va dori să facă investiții se va gândi de două ori tocmai din această cauză, că suntem un stat care are la graniță un stat implicat într-un război

Adrian Codirlașu, Vicepreședintele CFA România

Mișcările de populație, amprenta oricărui război

Despre eventualele plecări de populație românească înspre Occident în urma unui război din Ucraina, economistul spune că ține de cât de grav va fi războiul și de ce anume vor simți românii că riscă dacă mai stau în țara noastră. Oricum ar fi, o asemenea problemă ar afecta clar zona de business a țării, care se confruntă cu un deficit accentuat de forță de muncă.

Citește și: Studiu: Companiile sunt mai îngrijorate de deficitul de forță de muncă decât de criza sanitară, în 2022

„De asemenea ne-am putea trezi cu foarte mulți migranți din Ucraina la noi în țară, cărora va trebui să le asigurăm condiții de ședere, cel puțin pe perioada eventualului război”, mai spune Codirlașu.

Dacă va izbucni un război Rusia-Ucraina este probabil ca dolarul să se aprecieze, aceasta este reacția normală atunci când există aversiune la risc, oamenii doresc dolar, față de toate celelalte monede globale. Este, totodată, posibil că vor mai aprecia francul elvețian și yena japoneză, pentru că și ele sunt considerate active de refugiu, potrivit Vicepreședintelui CFA România.

Toate celelalte monede vor avea de suferit, mai ales leul, din cauza vecinătății României cu Ucraina și Rusia. Este suficient să vedem cum a reacționat bursa românească în ziua când Rusia a cerut NATO să-și retragă trupele din România. Da, impactul poate fi mare pentru țara noastră

Adrian Codirlașu, Vicepreședintele CFA România

Impactul economic asupra României va ține și de răspunsul NATO. În cazul în care NATO ar trimite mai multe trupe pentru apărarea țării noastre, dând un răspuns ferm de securitate, atunci impactul economic ar fi mai mic, potrivit expertului financiar.

Riscul crescut al unui război dintre Rusia și Ucraina – cu toate efectele negative cu care ar putea veni – se suprapune cu problemele foarte mari cu care se confruntă economia României în ultima perioadă.

Inflația a atins niveluri record în țara noastră (lucru care s-a întâmplat și continuă să se întâmple și în celelalte țări ale UE), afectând puterea de cumpărare a românilor, leul a ajuns și el la cel mai înalt nivel de depreciere în raport cu euro, lucru care adâncește sărăcirea populației de nivel financiar mediu și scăzut din România.

Dincolo de aspectele menționate, problema scumpirilor din piața energetică este una care continuă să dea puternic de furcă autorităților, în încercarea lor de a-i proteja pe consumatorii vulnerabili. Alături de asta, pandemia, care a generat sau a amplificat o parte dintre aceste probleme nu este încă terminată.

Chiar dacă până acum valul al cincilea nu a produs nivelul de victime și blocajele din spitale pe care populația românească le suportase în valurile anterioare. temerile și riscurile agravării acestui val sau ale apariției unor valuri mai puternice persistă.

Deja de mai multe săptămâni, Kremlinul a concentrat trupe și tehnică militară pe frontiera cu Ucraina, interval în care a făcut comentarii critice la adresa intențiilor NATO de a se extinde spre Est și chiar a cerut plecarea trupelor comune ale alianței din România și din Bulgaria.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri