România se îndreaptă spre o perioadă de stagnare economică şi o continuare a creşterii inflaţiei, un scenariu potenţial, cunoscut sub numele de stagflaţie, care determină companiile să îşi securizeze business-urile, în ton cu scăderea apetitului pentru investiţii şi consum, conform Barometrului Moneycorp.

Sondajul, realizat de Moneycorp şi firma de consultanţă Frames, semnalează că 46,7% dintre oamenii de afaceri, manageri şi angajaţi cu funcţii de conducere din companiile chestionate, partenere Moneycorp, estimează că până la finele anului, România ar putea intra în stagflaţie. 26,7% văd un scenariu chiar mai pesimist, considerând că proiecţiile macroeconomice indică o intrare în recesiune. Numai 20% dintre companii sunt optimiste şi văd o continuare a creşterii economice, conform Agerpres.ro.

*stagflația reprezintă o creștere economică mică sau chiar o scădere a economiei(recesiune), ce are loc într-un context în care inflația și șomajul au valori ridicate.

Întrebaţi care sunt cele mai mari pericole pentru economia românească, în următoarele şase luni, 33,3% din executivii companiilor au trecut, pe primul loc, inflaţia - creşterea preţurilor la energie, materiale, servicii etc. Dincolo de efectele inflaţiei, investitorii sunt preocupaţi de scăderea vânzărilor (25%), accentuarea blocajului financiar (12,5%), intrarea în insolvenţă/faliment a partenerilor (12,5%), regionalizarea războiului (10,5%).

Accentuarea blocajului financiar, scăderea apetitului investiţional şi creşterea dobânzilor completează topul temerilor investitorilor legate de evoluţia economică din 2022.

"Anticipam încă din vara lui 2021 pericolul inflaţiei. Atunci restructurarea business-urilor a fost, în general, una de succes, multe firme reuşind să depăşească provocările cu ajutorul soluţiilor digitale, cu optimizarea fluxurilor de lucru şi a capitalului. Însă, în acest moment, creşterea tuturor costurilor operaţionale reprezintă, pe bună dreptate, principala preocupare a companiilor în 2022. Datele Institutului Naţional de Statistică arătau, recent, că în luna aprilie preţurile producţiei industriale au crescut cu 47,1%, remarcându-se avansul de 262,7% al preţurilor din extracţia petrolului şi a gazelor naturale şi creşterea cu 136,6% a preţurilor din producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi alte utilităţi. Astfel, în acest context inflaţionist, este din ce în ce mai dificil să îţi dezvolţi şi să susţii un plan de business predictibil şi solid", a declarat Cosmin Bucur, managing director al Moneycorp România.

Potrivit estimărilor, 33,3% dintre managerii chestionaţi cred că inflaţia din România se va situa în acest an în intervalul 14-17% în timp ce 26,5% văd inflaţia peste acest prag, undeva între 18-20%. 13,3% estimează inflaţia la peste 20% şi numai 26,9% cred că inflaţia se va menţine sub nivelul de 14% până la finele anului.

Majoritatea companiilor a transferat creşterea preţurilor de la utilităţi, materiale şi servicii către consumatorul final, arată rezultatele barometrului Moneycorp. În 2022, acest mecanism de transfer către consumator al riscului valutar, cumulat cu creşterea preţurilor ca urmare a avansului inflaţiei, riscă să afecteze semnificativ nivelul de competivitate şi vânzări al companiilor.

Pe de altă parte, 47% dintre cei chestionaţi afirmă că durata de încasare a facturilor, în comparaţie cu 2021, a crescut semnificativ, în timp ce numai 19% văd o îmbunătăţire a comportamentului de plată.

Cei mai mulţi dintre executivi chestionaţi (33,3%) văd o stabilizare a factorilor de risc precum inflaţia şi creşterea dobânzilor abia în a doua parte a anului viitor, în timp ce 26,7% sunt chiar mai pesimişti, indicând un prim semnal pozitiv pe această zonă abia în primul semestru din 2024. 26,7% dintre cei chestionaţi sunt optimişti şi cred că lucrurile se vor stabiliza în a doua parte a acestui an, iar 13,3% în prima parte a anului viitor.

Potrivit rezultatelor Barometrului Moneycorp ediţia a 4-a, cei mai mulţi dintre investitori (34,7%) estimează, de exemplu, că indicele ROBOR va trece de nivelul de 7% până la finele anului, iar 32% îl văd între 6 şi 7%.

Dincolo de măsurile luate de Banca Naţională, intervievaţii din cadrul barometrului Moneycorp văd un rol semnificativ în politicile publice practicate de Guvern. Întrebaţi care ar fi măsurile pe care statul ar trebui să le ia pentru a echilibra situaţia economică, pentru a limita deficitul bugetar, cei mai mulţi dintre manageri (33%)au indicat "Restructurarea aparatului bugetar şi digitalizarea'' drept principalele decizii necesare în actualul context.

Pe locurile următoare, în ordinea importanţei indicate de cei chestionaţi, s-au situat creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor (26%), eliminarea facilităţilor fiscale oferite în construcţii, IT, agricultură şi alte domenii (15%), schimbarea sistemului fiscal (impozit progresiv) -13% şi asigurarea unei utilizări corecte şi transparente a fondurilor din PNRR şi Anghel Saligny (12%).

În ceea ce priveşte cursul de schimb, 33% dintre investitori cred că, în următoarea perioadă, va urma aceeaşi tendinţă - un curs de 4,9500 lei/euro până la finalul anului. Dincolo de cei care văd un curs stabil, există 26,9% dintre manageri care cred că euro va trece de 5 lei în perioada următoare şi că se va situa până la un nivel de 5,05 lei. Alţi 26,5% văd euro în intervalul 4,95-5,0 lei, în timp ce 13,3% estimează o depreciere a monedei naţionale peste nivelul de 5,05 lei/euro.

În privinţa cursului dolarului american, cei mai mulţi dintre manageri (26,7%), văd un dolar sub nivelul de 4,4000 lei, iar 20% în intervalul 4,6000-4,7000 lei. 12,6% mizează pe o depreciere semnificativă a monedei naţionale, undeva în intervalul 4,8000-4,9000 lei/dolar.

Sondajul realizat de Moneycorp şi firma de consultanţă Frames a fost derulat în perioada 27-31 mai 2022, pe un grup de peste 825 de companii din domenii diverse, precum IT&C, Asigurări, Echipamente, Materii prime, Energie, FMGC sau Turism. Profilul respondenţilor a fost reprezentat de middle si top management, cu studii superioare, 63% bărbaţi şi 37% femei, cu o vârstă medie de 41 de ani.

Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituţie de plăţi din Europa. Grupul Moneycorp are o prezenţă globală, având birouri în Europa, SUA, Canada, America de Sud, Dubai sau Hong Kong. În România, Moneycorp lucrează cu peste 1.000 de companii Corporate şi SME, din domenii diverse precum IT&C, asigurări, echipamente, energie, real-estate, FMGC etc.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri