Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a acordat 100 de garanţii în programul Noua Casă, în prima lună de la demarare, a declarat, directorul general al Fondului, Dumitru Nancu, scrie Agerpres.

"Având în vedere că avem o lună de zile de când programul este operaţional, cu toate că am înjumătăţit comisionul de garantare de la 0,3% la 0,15% (pe an - n. r.), costurile notariale la fel au fost reduse prin ordin al ministrului de Justiţie, în prezent doar 100 de garanţii am acordat. Noi sperăm că anul acesta vom epuiza bugetul de un miliard de lei. Este prima lună, oamenii îşi caută case, mai ales şi apetitul pentru finanţare şi pentru investiţii acum e mai scăzut deoarece la graniţă avem un război. Dar noi considerăm că acest plafon de garantare va fi epuizat", a spus Dumitru Nancu, la conferinţa cu tema: "Asigurări. Politici prezente şi viitoare".

Întrebat cum evoluează programul faţă de anii anteriori, Nancu a răspuns că, în comparaţie cu anul trecut, se înregistrează o creştere de 10%, însă faţă de 2021 programul este la jumătate. Totodată, şeful FNGCIMM a afirmat că plafonul de 70.000 de lei pentru creditele cu avans de 5% ar putea fi modificat, acest aspect probabil că va fi analizat la rectificarea bugetară din iulie.

FNGCIMM a anunţat la finalul lunii februarie că Programul Noua Casă 2024 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanţe, în valoare de un miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanţatori înscrişi în program.

Potrivit unui comunicat al Fondului, programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât şi prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanţiei).

O altă modificare adusă programului, în ediţia 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepţii prevăzute în mod expres în legislaţia incidentă.

Astfel, românii care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă pot apela la una dintre băncile partenere - Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Techventures Bank - pentru întocmirea dosarului de credit şi înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obţinerii garanţiei de stat.

De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de 63,8 miliarde de lei. Rata de default efectivă a garanţiilor este de 0,316%, aceasta situându-se cu mult sub rata de neperformanţă a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.

Noua Casă 2024 vs. credit ipotecar. Avantaje și dezavantaje

Pentru a compara cele două tipuri de credite am luat ca exemplu un imobil în valoare de 66.000 de euro (330.000 lei), necesari pentru a achiziționa un apartament modest, cu două camere, într-un bloc consolidat din București. Valoarea creditului a fost aleasă pentru a ne putea încadra în plafonul pentru avansul de 5% (acest avans mai mic fiind principalul avantaj al programului Noua Casă). Pentru imobilele care depășesc valoarea de 70.000 de euro, avansul este precum cel al unui credit ipotecar, de 15%. Perioada de maturitate a creditului este de 30 de ani.

Valoare imobil: 330.000 lei Valoare credit Avans inițial Rată lunară Total plată (30 de ani)
Noua Casă 313.500 lei 5% (16.500 lei) 2.270 lei 844.000 lei
Credit ipotecar 280.000 lei 15% (50.000 lei) 1.660 lei primii 3 ani apoi 2.240 lei 782.000 lei

Sursă date: Finzoom.ro

!Aceste calcule s-au efectuat în contextul situației economice actuale. Conform prognozelor, dobânzile ar putea începe să scadă la finalul acestui an, așa că un credit cu dobândă variabilă ar putea deveni mai avantajos în viitor.

Noua Casă

Pentru locuința de 66.000 de euro (330.000 lei), avansul inițial pe care trebuie să îl asigure clientul este de 16.500 de lei, reprezentând 5% din valoarea totală. În acest caz, cel mai avantajos credit Noua Casă oferă o dobândă de 7,87% (IRCC + 1.90% marja fixă). Rata lunară pentru acest tip de credit este de 2.272 lei, conform celei mai bune oferte pentru acest tip de credit.

Credit ipotecar

Pentru o locuință cu aceeași valoare, la creditul ipotecar avansul inițial este de 15%, aproximativ 50.000 de lei. Având în vedere avansul mai mare, valoarea creditului ipotecar este de 280.000 lei. Cel mai avantajos credit ipotecar este compus dintr-o dobândă fixă în primii 3 ani de 5,9%, urmată de o dobândă variabilă (IRCC + 2,5% marja fixă). Rata lunară inițială pentru acest credit este de 1.661 lei (primii 3 ani), urmată de o rată de 2.240 lei (dobândă variabilă), conform Finzoom.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri