Prin programul IMM Invest antreprenorii pot solicita credite la dobânzi reduse, acestea fiind garantate de stat. Oferta CEC Bank oferă o dobândă formată din ROBOR 3M plus marja de 1,50% pentru creditele de investiții. În momentul de față, valoarea ROBOR 3M este de 6,05%, conform BNR.

Programul își propune sprijinirea antreprenorilor în obținerea finanțărilor necesare pentru depășirea dificultăților economice actuale, amplificate în ultima perioadă de invazia Rusiei asupra Ucrainei.

Prin IMM Plus se sprijină IMM-urile (inclusiv start-up-urile), întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie, întreprinderile mari (doar componenta Rural Plus) precum și UAT-urile (doar componenta Construct Plus), pentru asigurarea lichidităților în derularea activității curente/investiții.

Prin schema de ajutor de stat pot fi accesate credite de investiții și/sau credite pentru capital de lucru, garantate până la 90% cu garanții de stat, emise, după caz, de Fondul de Garantare a Creditului Rural, Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de Contragarantare.

Valoarea maximă a creditelor în cadrul Programului IMM Plus este de până la 10 milioane lei pentru investiții și de până la 5 milioane lei pentru capital de lucru, cu o durată maximă de finanțare de până la 72 luni în cazul creditelor de investiții, respectiv 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

Credite pentru IMM-uri - Costuri

• ROBOR 3M plus marja de 1,50% pentru credite de investiții
• ROBOR 3M plus marja de 1,90% credite/linii de credit capital lucru
• ROBOR 3M plus marja de 1,90% credite pentru reconversie (numai în cadrul componentei IMM PROD PLUS)

Comisioanele de analiză dosar, de acordare, de gestiune și de rambursare anticipată sunt zero.

„Continuăm să susținem și în 2024 planurile de dezvoltare și necesitățile curente ale antreprenorilor români, anul acesta fiind implicați în toate programele guvernamentale destinate IMM-urilor. Avem expertiza și experiența necesară pentru a putea identifica soluțiile optime aplicabile clienților noștri, în vederea accesării acestor finanțări, în condițiile avantajoase ale Programului”, a declarat Ramona Ivan, Director Relații cu Instituții Naționale și Internaționale în cadrul CEC Bank.

În cadrul edițiilor anterioare ale programului IMM Invest, CEC Bank a acordat aproximativ 7.200 de finanțări, în valoare de peste 7 miliarde de lei.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri