Fondurile de pensii private obligatorii (pilon II) au obtinut un randament mediu de 8,9% in primele noua luni de functionare, care corespunde unui randament anualizat de 11,9%, potrivit calculelor Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).
La 20 februarie 2008, cele 14 fonduri de pe piata aveau active nete de 1,073 miliarde de lei (250,8 milioane de euro).

"Datorita prudentei si conjuncturilor economice si financiare, Romania este singura tara din Europa si una dintre putinele din lume in care fondurile de pensii de pilon II sunt pe plus in ultimul an. In primele noua luni de functionare, fondurile au o performanta medie de aproape 9%, adica aproape 12% anualizat", a declarat presedintele APAPR, Crinu Andanut.

Performanta investitionala a fondurilor a fost calculata ca randament mediu ponderat (cu activele nete) in perioada 20 mai 2008 – 20 februarie 2009, care reprezinta primele noua luni de functionare a fondurilor.

Andanut a precizat ca fondurile au adoptat pana acum o strategie investitionala conservatoare, instrumentele financiare cu venit fix aducand randamente atractive in aceste conditii dificile de pe pietele financiare.

In acelasi timp, seful APAPR a explicat ca actiunile si alte instrumente cu venit variabil - care pe termen lung sunt mai performante si adauga valoare portofoliilor investitionale - inca aduc pierderi investitorilor.

"Obiectivul principal al industriei de pensii private este sa obtina acest gen de performante corecte pe termen lung, in conditii de risc investitional cat mai redus, in beneficiul participantilor", a completat el.

Cu un rezultat anualizat de 11,9%, fondurile de pe pilon II au depasit nu doar inflatia - a carei valoare anualizata a oscilat in ultima vreme intre 6% si 7% -, ci chiar dobanzile la depozitele bancare, aflate in aceasta perioada la un apogeu pentru ultimii sapte ani.

In 2008, bancile au remunerat depozitele in lei aflate in sold cu o dobanda medie de 9% (medie anualizata), iar depozitele noi cu 11,6% (medie anualizata), potrivit datelor statistice publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru depozitele persoanelor fizice.

APAPR are in prezent 21 de membri, cu peste 99,2% dintre cei 4,6 milioane de participanti la pilonul II de pensii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri