Tableta PC HP TouchPad ce va rula pe WebOS al Palm va fi disponibila in SUA incepand cu 1 iulie, pretul de pornire fiind de 500 de dolari pentru varianta cu Wi-Fi cu capacitate de 16 Gb, conform companiei HP.

Versiunea Wi-Fi va include si un model cu capacitate de 32 de Gb, care se va vinde la pretul de 600 de dolari, in SUA. Printre retailerii care o vor vinde se numara Best Buy si Staples.

Oficialii HP au subliniat ca versiunea Wi-Fi va fi disponibila in Marea Britanie, Irlanda, Franta si Germania la cateva zile dupa lansarea din SUA. In Italia, Spania, Australia, Hong Kong, Noua Zeelanda si Singapore tableta se va lansa “mai incolo, anul acesta”.

Displayul TouchPad are 9,7 inci, similar cu cel al iPad-ului Apple. Producatorul IT HP a subliniat ca diferentele majore sunt la sistemul de operare, acesta oferind integrare mai eficienta cu diferite aplicatii, conform companiei.

Printre accesoriile optionale ale tabletei TouchPad se numara o tastatura wireless, o carcasa sau un doc de incarcare.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Citește și
Consiliul Județean Cluj lansează o platformă pentru produse românești
Setari Cookie-uri