Florin Talpes, CEO si cofondator BitDefender a ales sa fie diplomat. Onder Eren, CEO TotalSoft, a discutat despre salarii si efecte negative. Teodor Blidarus, seful Asociatiei Industriei Software, a argumentat pe cifre dezastrul provocat de Guvern. Bogdan Putinica, ENEA, a lovit direct si cu mai putine perdele in politicienii anului 2017. Anul acesta a fost un dezastru economic generalizat, insa IT-ul a fost afectat in mod special.

O industrie care aduce MILIARDE de euro la bugetul de stat, echivalentul a 6% din PIB, a fost bataia de joc a Guvernului Tudose, prin asa-zisa “revolutie fiscala”. O industrie pentru care Romania a devenit cunoscuta pe plan international a devenit, peste noapte, doar o “vaca buna de muls” pentru un Guvern incapabil sa gandeasca mai departe de anii sai de guvernare. Un guvern mai preocupat de a-si scapa penalii de inchisoare si a modifica legile justitiei in acest scop.

Si totul, de ce? Pentru ca Guvernul, dupa ce a facut promisiuni nesustenabile economic dupa cum avertizasera expertii in economie (cresteri salariale, de pensii, de ajutor social) s-a trezit, “peste noapte”, ca nu mai are bani asa ca a fost nevoit sa loveasca FIX in clasa de mijloc si de top a Romaniei – adica fix cei care sustin economia unei tari. Pilonul II de pensii a fost ciuntit dupa o alba-neagra care a durat aproape un an. Revolutia fiscala nu face decat sa ia dintr-o parte, pentru a da in alta parte – sa ia de la populatia activa si sa dea masei votantilor PSD – batranilor, asistatilor sociali, in general.

In IT, fie pierde angajatul, fie patronul

In IT, fie pierde angajatul, fie patronul. De exemplu, un patron din IT va avea costuri salariale cu 7% mai mari ca sa-i mentina angajatului sau salariul actual de 4.000 lei net. Altfel, salariatul iese in pierdere.

Loviti de decizia Guvernului sunt si cei care lucreaza pentru firmele intrate in insolventa, adica aproximativ 100.000 de romani. Asta pentru ca Guvernul a renuntat la ideea de a-i obliga pe patroni sa creasca salariile brute, iar in cazul firmelor insolvente o crestere a salariilor nu este posibila decat in anumite conditii. Asa ca romanii aflati in aceasta situatie vor pierde pana la 16% din salariile nete.

In ciuda protestelor, planurile guvernului NU s-au schimbat nici in privinta contributiei la pilonul 2 de pensii care scade din acest an de la 5,1% din salariu la 3,75%. Asta va insemna pensii private mai mici cu cel putin 20% pentru viitorii pensionari, adica pentru cei 7 milioane de angajati inscrisi in acest sistem, spun reprezentantii administratorilor de pensii.

Decizia se traduce in pensii private mai mici cu cel putin 20% pentru viitorii pensionari si potential mai scazut de finantare a afacerilor romanesti prin intermediul pietei de capital - Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania

Asociatia Romania 100 – masura a fost ilegala

Orice modificare sau completare a Codului Fiscal trebuie sa fie promovata numai prin lege, cu sase luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia", subliniaza ONG-ul. De asemenea, Platforma Romania 100 considera ca este inacceptabil ca filozofia fiscala a unei tari sa se rezume la o Ordonanta de Urgenta si sa fie aplicata dupa sase saptamani de critici asidue si in pofida ingrijorarilor intregii societati, se arata intr-un comunicat emis de Romania 100.

De la 1 ianuarie 2018, salariile angajatilor din economie ar putea creste cu maxim 1%, fata de promisiunea de crestere cu 20% din campania electorala, ar putea ramane neschimbate sau ar putea scadea in medie cu 16,9%, se mai arata in domunicatul citat.

Ce spun jucatorii din piata despre “Revolutia Fiscala”?

Florin Talpes, CEO si co-fondator BitDefender, spune ca este sigur ca Guvernul nu a facut-o din rea vointa, cat din neatentie. “Noi, ca industrie, le-am spus – haideti sa corectam, sa gasim solutii!”, spune Talpes.

“Sunt un pic plictisit si obosit de aceste multiple uppercut-uri pe care le tot primim" - Bogdan Putinica, ENEA.

Industria de software, dar si cea de R&D si cea care include defavorizati, ar urma sa fie lovite de o scadere medie a salariilor de 7%, daca angajatorii nu maresc salariul brut.

“Asa ca am mers catre autoritati, subliniind eroarea din masurile fiscale si, daca au dorinta de a asculta, sunt convins ca se vor gasi solutii pentru a nu se ajunge aici”, puncteaza, diplomatic, Talpes, unul dintre cei mai respectati si cunoscuti oameni de afaceri din Romania.

Industria de outsourcing din Romania va fi in mod deosebit afectata de aceste masuri fiscale, intrucat acolo costul salarial merge spre 80-90% din costul total al business-ului. Deci daca acestea vor fi impactate cu acest 7%, le mananca jumatate sau chiar mai mult din profit, si implicit potentialul de dezvoltare”, avertizeaza Florin Talpes.

“Acum urmeaza sa vedem daca exista oameni in PSD-ALDE care sunt deschisi spre a intelege eroarea din noul Cod Fiscal, si sa aducem modificarile necesare pentru a nu afecta o industrie care contribuie mult la economia nationala”, mai spune Talpes.

Onder Eren, CEO TotalSoft

„Masurile din Ordonanta de modificare a Codului Fiscal vor avea un impact asupra costurilor de salarizare pentru toate companiile care isi desfasoara activitatea la nivel local. Totodata, cred ca vor avea un impact inclusiv asupra viitoarelor investitii straine. Romania este centrul IT al Europei, iar noile masuri fiscale ar putea determina investitorii si companiile din IT sa se indrepte pe viitor catre alte piete”, subliniaza, pentru wall-street.ro, Onder Eren, CEO-ul turc al TotalSoft.

Cu alte cuvinte, si Onder considera ca masurile fiscale ale PSD-ALDE, trambitate (fals) ca fiind o „Revolutie Fiscala”, nu sunt deloc de bun augur.

Bogdan Putinica, ENEA Software

Bogdan Putinica, expert pe zona de IT, este mult mai transant in ceea ce priveste deciziile cel putin nepopulare luate de Guvern anul acesta.
"In 2017 am primit atatea uppercut-uri in coaste din zona politica, incat ramai uneori chiar pe ganduri. Se strica lucrurile cele mai bune pe care le avem - o industrie ca aceasta, care tine talentele in Romania, care produce sume gigantice de bani pentru tara, nu ar trebui lovita! Evident, toti platim bani aici, in Romania, si ne asteptam ca acesti bani sa se duca pentru binele tarii, nu pentru programe de asistenta sociala...", inteapa Bogdan Putinica, unul dintre cei mai cunoscuti oameni de business din IT-ul romanesc.

Citeste si:

    "PSD are nevoie disperata de bani sa isi tina promisiunile electorale nesustenabile, deci nu mai sunt dispusi sa lase vaca sa dea lapte, vor sa o taie” - Alexandru Lapusan, Zitec.

    La nivel de industrie, "revolutia fiscala" a Guvernului Tudose "ne-a dat pe toti peste cap. Suntem intr-o forma de varza avansata unde bugetele, strategiile de lucru, planurile la care unii dintre noi lucreza pentru 3,5,10 ani sunt anulate! Oamenii sunt intr-o stare de agitatie destul de ridicata pentru ca, spre deosebire de oamenii care vin la televizor si vorbesc despre porumbei zburatori, noua ne vin facturi in fiecare luna facturi de platit!"

    Si exact "crema populatiei", adica cei cu studii avansate, cu inteligenta ridicata si care, implicit, produce valoare, este lovita de poate cel mai prost Guvern din istoria Romaniei post-decembrista (n.r.).

    Unui programator, de exemplu, ii scade salariul net pe care il duce acasa, in acest moment.

    Guvernul a promis ca va repara acest lucru insa, subliniaza Bogdan, au ramas doar vorbe in vant pana in prezent.

    "Cred ca timpul diplomatiei s-a cam incheiat si este nevoie sa spunem lucrurilor pe nume. Ne cam invartim in jurul degetelui - acesti oameni sunt afectati DIRECT. Aceasta "revolutie fiscala" genereaza evenimente neplacute. Daca aceasta va fi implementata cum este acum, omul duce acasa mai putini bani. Ei se bazeaza ca noi marim salariile - multi o fac, altii nu. Noi marim, pentru a ne proteja talentele sa nu plece peste hotare. Daca marim salariile insa, luam din zona de investitii, din zona de dezvoltare, de crestere, deci franeaza pentru a redirectiona resurse. Nimeni nu sta pe o tipografie de bani, cum stau onoratii nostri politicieni".

    "De ce dam in oamenii tineri si foarte talentati? De ce dam in profesori, in medici, in IT-isti, judecatori"?, se intreaba, retoric, Bogdan Putinica.

    "Noi nu suntem in bazinul electoral al lor, dar asta nu inseamna ca lucrurile bune trebuie stricate - nu omori gaina care face ou de aur, cum zic americanii".
    Pana in prezent, a fost doar o redactie a Ministerului Muncii care a propus reducerea contributiei pentru pensii pentru a compensa pierderile rezultate din urma “revolutiei fiscale”, cee ce “in sine este o idiotenie, pentru ca nimeni nu o sa-si reduca pensia viitoare, pentru a castiga mai multi bani in prezent!”, puncteaza Bogdan Putinica. “Este o solutie extrem de creativa, tipica vremurilor pe care le traim…”, spune, zambind amar, antreprenorul si managerul.

    “Sunt un pic plictisit si obosit de aceste multiple uppercut-uri pe care le tot primim si cred ca industria noastra face un lobby extrem de diplomat, ar trebui sa fim un pic mai vocali vis-à-vis de mediul macroeconomic. Aducem foarte multi bani la buget, dar suntem tratati realmente ca o vaca buna de muls! Cred ca se pierde mult din vedere faptul ca aceasta industrie este sustinuta de multe business-uri internationale, care sunt cotate pe bursa, care sunt comparate cu filialele din alte tari si care ar putea reactiona la fluctuatiile de pe bursa! In clipa in care actiunile tale scad in Romania pe un trimestru pentru ca, ce sa vezi, s-au schimbat de trei ori anul acesta regulile fiscale, nimeni nu va fi fericit!”.

    ANIS critica vehement Guvernul

    Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii din Romania dezaproba lipsa de predictibilitate si de coerenta generata prin masurile recent anuntate de Guvern, de modificare a Codului fiscal si trecere a contributiilor sociale in sarcina angajatilor, masuri anuntate ca avand impact fiscal zero asupra angajatorilor. Astfel, anul 2018 va aduce costuri salariale crescute cu 15% fata de ianuarie 2017, urmare a modificarilor de politica fiscala din cursul acestui an.

    ANIS atrage atentia ca masurile recent anuntate de modificare a Codului fiscal vor afecta grav cursul predictibil si coerent al politicii fiscale ce a guvernat sectorul si a incurajat o crestere medie anuala de 11% in ultimii 5 ani, se arata intr-un comunicat.

    Conform estimarilor companiilor membre ale asociatiei, calculele de impact arata cresteri intre 5 si 7,5% ale fondurilor de salarii, pentru a asigura pastrarea salariilor nete curente ale angajatilor, prin majorarea salariilor brute, procente la care se adauga si taxa de solidaritate de 2,25%. In conditiile in care sectorul IT romanesc urmeaza sa depaseasca pragul de 4 miliarde de euro in anul 2017, din care peste 75% este reprezentat de exportul de servicii, masurile anuntate vor afecta grav evolutiile incurajatoare inregistrate pana acum. Astfel, agilitatea si competitivitatea sectorului romanesc vor suferi pe pietele externe, date fiind cresterile costurilor cu forta de munca.

    ANIS estimeaza ca masurile recent anuntate de Guvern vor avea consecinte semnificative atat pe termen scurt, prin debalansarea bugetelor si a planurilor de crestere ale companiilor, in special ale celor locale, cat si pe termen lung, trimitand un semnal de instabilitate si lipsa de predictibilitate a cadrului fiscal care va afecta increderea potentialilor investitori si optiunile de dezvoltare a companiilor romanesti.

    "Companiile mici si mijlocii de dezvoltare software vor fi cele mai afectate de aceste masuri – costurile salariale reprezinta pentru aceste firme pana la 80% din cheltuieli. Iar o marire a acestor costuri fie si cu 5% va avea impact major asupra marjei de profit, si implicit asupra capacitatii lor de crestere. Practic, prin aceste masuri, o industrie care performeaza va fi mai degraba penalizata, in loc sa fie sustinuta", a declarat presedintele ANIS, Teodor Blidarus.

    Pentru companiile ai caror angajati beneficiaza de scutirea de impozit pe venit acordata programatorilor, trecerea contributiilor sociale in sarcina angajatului are ca rezultat cresterea fondului salarial cu aproape 10%, a mai spus Teodor Blidarus.

    La modificarile recent anuntate se adauga si cele luate la inceputul anului de eliminare a plafonului de 5 salarii brute pentru aplicarea CAS si CASS 2017, ceea ce genereaza o crestere de aproape 15% a costurilor salariale, fata de inceputul anului 2017.

    Alexandru Lapusan, Zitec, dur si direct

    Este o comparatie foarte plastica, dar din pacate reala, pentru ce a facut Guvernul anul acesta, si anume votarea “Revolutiei Fiscale” care nu are decat urmari negative pentru mai multe industrii din piata, dar si pentru stabilitatea economica generala a Romaniei. Am discutat cu Alexandru Lapusan, antreprenor si angajator pentru 150 de oameni.

    “In primul rand o sa vreau sa vad forma finala a ceea ce au adoptat oamenii acestia de la Guvern, pana acum a fost alba-neagra, au schimbat procentele si modul de aplicare in fiecare zi. NU stiu deci inca forma, o vedem, analizm si…”, spune Alexandru Lapusan, Zitec.

    El crede ca majoritatea firmelor de IT/programare isi vor asuma diferenta de 7%, cat ar trebui sa compenseze angajatorul pentru a ramane constant salariul angajatilor, conform calculelor sale.

    “Suntem intr-o piata foarte concurentiala si riscul e foarte mare sa pierzi oamenii. Cred ca pe asta au si mizat cei din guvernare, ca vom face aceste mariri!”, spune complet iritat Lapusan.

    “Actuala majoritate retrage sprijinul strategic acordat IT-ului romanesc, asta fac ei – nu numai multinationalele sunt afectate, care sunt “raul total” dupa spusele lor, ci si firme antreprenoriale romanesti sunt lovite. Si acestea din urma nu au divizii in strainatate sa le trimita bani in plus, asa ca vor fi nevoite sa mareasca preturile, sa lupte si mai tare”.

    Practic, modificarile fiscale votate astazi prin procedura de urgenta (desi nu era urgenta decat in mintea PSD) elimina mai mult de jumatate din avantajele de care se bucura una dintre cele mai bune si apreciate industrii din Romania, care acoopera circa 8% din PIB – IT-ul.

    Revolutia Fiscala si efectele ei perverse

    Un alt efect indirect al masurilor fiscale va fi cresterea migrarii romanilor catre alte state.

    “Toate miscarile neprofesioniste de guvernare vor determina din nou o tendinta de migrare a fortei de munca din tara, o tendinta accelerata. O sa concuram Siria ca tara cu cei mai multi emigranti“.

    "PSD are nevoie disperata de bani sa isi tina promisiunile electorale nesustenabile, si deci nu mai sunt dispusi sa lase vaca sa dea lapte, vor sa o taie”, incheie, apasat, antreprenorul roman.

    Ce ne va aduce 2018?

    Multe dintre companiile IT vor creste salariile astfel incat sa pastreze veniturile nete ale programatorilor la fel. Vorbim, pana la urma, de o cerere care depaseste cu MULT oferta. Guvernul va primi, astfel, mai multi bani care insa, din pacate, se vor duce tot catre “pomenile electorale” si nu catre investitii care ar da roade pe termen mediu si lung, considera jucatorii din piata.

    Mai nefasta va fi insa “alba-neagra” fiscala si faptul ca acest Guvern incompetent a transmis mesaje clare catre partenerii din Uniune, dar si din State, si anume ca nu exista mult-dorita si necesara predictibilitate fiscala. Astfel, companiile majore internationale, si aici nu vorbim doar de IT ci de mai toate industriile, se vor gandi de multe ori daca sa intre sau nu in Romania.

    Asaltul asupra legilor justitiei vor avea, de asemenea, un efect nefast asupra intregii economii romanesti, Guvernul PSD-ALDE reusind, in timp record, sa indeparteze si sa jigneasca parteneri internationali puternici – Comisia Europeana (prin ignorarea raportului MCV), Ambasadele, prin raspunsurile grobiene ale lui Calin Popescu Tariceanu dar si infamului senator Serban Nicolae, dar si raspunsul deloc acceptabil dat de Tariceanu si Dragnea in numele intregului Parlament catre Departamentul de Stat al SUA.

    Acest lucru se va vedea, fara doar si poate, in economia tarii, dar si in migrarea romanilor catre alte state.

    Noi nu putem spera decat ca aceste predictii vor fi false si, de fapt, anul 2018 va aduce doar lucruri bune. Tu cum crezi ca se va prezenta sectorul IT&C in 2018? Te incurajam sa comentezi.

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Alex Goaga
    Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea IT & C »



    Setari Cookie-uri