Ar putea compania dumneavoastră să depășească scenariul în care datele vitale ar fi compromise de infractori cibernetici prin criptare sau ștergere bruscă? Atacurile ransomware au expus multe organizații la această amenințare, însă există și alte scenarii cu riscuri semnificative pentru securitatea datelor corporative.

Specialiștii de la ESET au analizat modul în care atât persoanele fizice, cât și companiile se apropie de un potențial eșec prin neglijarea pregătirii unei strategii de reziliență cibernetică. În acest articol, vom explora un aspect crucial pentru consolidarea rezilienței și îmbunătățirea securității cibernetice a companiilor: backup-ul datelor.

Backup-ul datelor importante, disponibil oricând pentru restaurare, reprezintă o veritabilă plasă de siguranță pe care mulți nu o iau în considerare decât atunci când este prea târziu. Chiar și cei care își asigură datele prin backup pot gestiona această resursă într-un mod defectuos, expunând în continuare organizația la riscuri. Inclusiv datele salvate prin backup pot deveni, de asemenea, ținta infractorilor cibernetici.

De ce este necesar un backup?

Ransomware-ul a accentuat importanța backup-urilor mai mult decât oricare altă amenințare. Companiile investesc masiv în măsuri de reducere a riscurilor, iar procentul victimelor care plătesc răscumpărarea a scăzut semnificativ (conform unei estimări, de la 85% în T1 2019 la doar 35% în T4 2022) - dintre companiile care decid să plătească răscumpararea, aproximativ doar 16% reușesc să își recupereze datele! Deoarece ransomware-ul rămâne în principal o problemă pentru IMM-uri, atacurile de acest tip evidențiază și mai mult importanța backup-urilor.

Pe lângă ransomware, există desigur riscuri adiționale pe care backup-ul periodic le poate atenua, cum ar fi atacurile distructive de extorcare a datelor, ștergerile accidentale ale datelor, dezastre naturale sau cerințe de conformitate.

Este dificil de evaluat, dar absența unui backup al datelor conform celor mai bune practici ar putea fi o eroare costisitoare. Costul mediu al atacurilor ransomware în T4 2022 a depășit 400.000 de dolari, pe lânga el existând multe alte consecințe directe și indirecte de luat în considerare, atât financiare, cât și de reputație sau de continuitate a afacerii.

Cum dezvoltați o strategie de backup eficientă?

Elaborarea unei strategii de backup eficiente poate fi simplificată urmând aceste recomandări:

1. Elaborați strategia din timp
Planificarea atentă este crucială. Tratați backup-ul ca pe o parte integrantă a planului de recuperare în caz de dezastru și de asigurare a continuității afacerii.

2. Identificați datele pentru care aveți nevoie de backup
Clasificați datele în funcție de impactul potențial asupra afacerii pentru a le identifica pe cele care necesită backup.

3. Aplicați regula 3-2-1
Realizați trei copii ale datelor pe două suporturi diferite, cu o copie stocată în afara locației.

4. Protejați prin criptare backup-urile
Criptați datele din backup pentru a le proteja împotriva accesului neautorizat.

5. Luați mereu în calcul și datele importante din cloud (SaaS)
Realizați backup și pentru datele din aplicațiile software-as-a-service.

6. Verificați backup-urile periodic
Asigurați-vă că datele pot fi recuperate corespunzător și complet.

7. Efectuați backup la intervale regulate
Ajustați frecvența backup-urilor în funcție de tipul de activitate desfășurat.

8. Alegeți cu grijă partenerul tehnologic
Selectați un furnizor de tehnologie compatibil cu nevoile și scalabilitatea afacerii dumneavoastră.

9. Nu uitați de endpoint-uri
Includeti dispozitivele utilizatorilor în politica de backup (smartphone, laptop, etc.).

10. Priviți dincolo de backup

Integrarea backup-ului într-o arhitectură de securitate mai amplă este esențială. Adăugați instrumente de securitate la nivelul endpoint-urilor, rețelei și serverului/cloud, instrumente de detecție și răspuns la amenințări, dar și de management al vulnerabilităților și actualizărilor de securitate pentru aplicații și sisteme de operare.

Datele sunt cel mai important activ al companiei dvs. Nu așteptați până când este prea târziu pentru a formula o strategie de backup la nivel de companie.

ESET, unul din liderii globali pe piața de soluții de securitate cibernetică, cu un istoric de peste 30 de ani de experiență și inovație, include în gama sa soluții antivirus și anti-malware, ce se potrivesc nevoilor companiilor și organizațiilor, indiferent de dimensiune.

Pachetele sale de soluții anti-malware sunt completate de produsele de backup & recovery Xopero din alianța tehnologică dintre aceste doua branduri.
Soluțiile de backup Xopero sunt dezvoltate special pentru companii și sunt destinate infrastructurilor business de orice dimensiune, protejând stațiile de lucru (Windows, macOS și Linux), servere, medii Microsoft 365 și baze de date.

Dispunând de o interfață de administrare foarte intuitivă și simplu de utilizat, Xopero One permite configurarea soluției foarte rapid, atât pentru un scenariu de backup în cloud cât și pentru unul on-prem sau mixt

Produsele Xopero pot fi testate gratuit de către companii, indiferent de dimensiunea acestora, fără obligații ulterioare. Pentru descărcarea unei variante de test, click aici.

Sursa foto: safetica.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri