Un om de afaceri din Dublin s-a declarat socat dupa ce un roman i-a refuzat oferta de munca, pentru un salariu semnificativ mai mare decat cel minim pe economie, spunandu-i ca prefera sa traiasca din banii primiti ca ajutor social de la stat, relateaza The Irish Independent.

David Lawlor i-a oferit o slujba unui roman in Dublin, in domeniul intretinerii automatelor de cafea, pentru un salariu de 28.000 de euro pe an, informeaza Mediafax.

Salariul minim pe economie in Irlanda este de aproape 16.000 de euro pe an.

Romanul, care este casatorit si are copii, i-a spus ca se califica pentru mai multe tipuri de ajutor social, fiind somer de doi ani. El i-a mai spus ca s-ar angaja daca Lawlor i-ar oferi mai multi bani.

Afaceristul i-a explicat romanului ca poate castiga mai mult daca lucreaza ore suplimentare si ca ar putea beneficia de o masina a firmei, insa barbatul a refuzat slujba.

Omul de afaceri a trecut prin aceeasi experienta cu un filipinez, care de asemenea a spus ca prefera sa traiasca din banii statului.

Lawlor a spus ca este frustrat pentru ca, dupa ce a primit 300 de CV-uri si a oferit slujba de doua ori, tot nu a gasit un angajat.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
Ce impact are asupra României retragerea finanţării OMS de către SUA
Setari Cookie-uri