Uniunea Europeana considera ca Grecia are capacitatea sa isi indeplineasca obiectivele bugetare, chiar daca noul plan de austeritate este contestat puternic de populatie, a declarat, joi, presedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, la summitul G8, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
"Suntem increzatori ca Grecia va lua toate masurile necesare pentru ca obiectivele bugetare care au fost stabilite sa fie respectate", a afirmat Van Rompuy (foto) intr-o conferinta de presa la Deauville (Franta), unde are locul reuniunea G8.

El a adaugat ca in fiecare tara in care au fost luate in trecut masuri dure si nepopulare au existat tensiuni sociale, dar deciziile revin politicului, cu ascultarea societatii civile.

"Vom face tot posibilul pentru evitarea intrarii Greciei in incapacitate de plata, pentru mentinerea stabilitatii financiare a zonei euro", a reiterat Van Rompuy.

Situatia Greciei si a celei din zona euro va fi prezentata liderilor G8, dar nu pentru a negocia sau elabora solutii, a avertizat responsabilul european.

Noul plan de austeritate prezentat luni de autoritatile elene prevede privatizari imediate, inclusiv vanzarea unei participatii la operatorul de telecomunicatii OTE, noi economii bugetare si majorari de taxe.

O misiune tripartita, a Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si Fondului Monterar International, se afla la Atena pentru a evalua situatia financiara a tarii.

De concluziile vizitei depinde furnizarea unei noi transe din programul de asistenta financiara de 110 miliarde de euro convenit anul trecut.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri