Un nou studiu al organizatiei neguvernamentale Migrationwatch arata ca imigrantii din tarile foste comuniste care au aderat la UE in 2004 castiga mult mai putin decat cetatenii britanici si nu au un aport esential la economia regatului.
Studiul, care se bazeaza pe statistici guvernamentale, arata ca patru din cinci imigranti est-europeni castiga un pic mai mult decat salariul minim din Marea Britanie si, in medie, platesc jumatate din suma pe care britanicii o dau statului sub forma de taxe. Raportul Migrationwatch sugereaza ca imigrantii nu si-au adus o contributie esentiala la economia tarii asa cum au argumentat unii sustinatori ai accesului liber al imigrantilor est-europeni pe piata britanica a muncii.

Studiul, scrie saptamanalul britanic, da un argument in plus guvernului de a impune limite imigratiei din Romania si Bulgaria, ceea ce constituie o schimbare fata de politica adoptata in 2004 in cazul celor opt tari foste comuniste care au aderat la UE (cunoscute si sub numele de grupul UE8).
Potrivit Migrationwatch, 95% din muncitorii est-europeni castiga mai putin de opt lire pe ora, iar 80% castiga mai putin de sase lire pe ora - suma reprezentand un pic mai mult decat salariul minim, de 5,25 lire pe ora, prevazut pentru persoanele care au implinit 22 de ani, informeaza NewsIn.

Numai doi% dintre imigranti castiga mai mult de 12 lire pe ora, potrivit studiului. "Aceasta inseamna ca veniturile anuale ale est-europenilor reprezinta 60% din cele obtinute de muncitorii britanici. Prin urmare, contributiile lor la impozite si sistemul national de asigurari se ridica, in medie, la 2.900 de lire pe an, comparativ cu 5.500 de lire cat plateste un muncitor britanic", precizeaza Migrationwatch.

Organizatia a calculat ca un imigrant din UE8 a castigat in medie 11.800 de lire pe an in 2005, in timp ce un britanic a castigat 22.000 de lire. Explicatia este ca multi imigranti au slujbe prost platite, in special in agricultura, constructii sau in sectorul serviciilor alimentare."Rezulta ca, din punct de vedere al economiei per ansamblu, contributia lor la produsul intern brut pe cap de locuitor este usor negativa", precizeaza studiul.

"Asemenea venituri mici nu conteaza atat timp cat imigrantii sunt tineri, necasatoriti si sanatosi. Dar daca numarul celor care depind de asigurarile sociale creste, tabloul va arata diferit. Situatia s-ar schimba si daca est-europenii ar incepe sa ocupe pe o scara semnificativ de mare slujbe in Marea Britanie, pentru ca serviciile britanice ar fi obligate in paralel sa platesca ajutoare de somaj populatiei britanice ramase fara locuri de munca", a explicat Sir Andrew Green, presedintele Migrationwatch.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri