La cateva zile dupa ce a fost investita cu un nou mandat, cancelarul german, Angela Merkel, a efectuat vineri o vizita la Paris pentru a pregati impreuna cu Emmanuel Macron reformele "clare si ambitioase" asupra carora doresc sa ajunga la un acord pana in iunie pentru a relansa o Europa "aflata in dezordine", relateaza AFP.

Cei doi lideri s-au exprimat pe rand in fata presei, amandoi insistand asupra necesitatii de a gasi solutii la provocarile multiple cu care se confrunta Europa: criza migratorie, ascensiunea formatiunilor eurosceptice in cadrul Uniunii, tensiunile diplomatice internationale si reforma institutiilor europene, conform Agerpres.ro.

"Se deschide astazi o etapa importanta, in care vom avea multe de facut cu privire la deciziile pe termen scurt si de schitat perspectivele pe termen mediu si lung pentru Europa noastra, mai esential decat in urma cu cateva luni", a declarat presedintele francez.

"Am vointa de a ajunge la acest lucru si cred ca putem face asta", a adaugat cancelarul german. "Este mai necesar ca niciodata ca Europa sa actioneze unit intr-o situatie geopolitica in care multilateralismul se afla sub presiune", a adaugat Angela Merkel, aflata la prima vizita in strainatate dupa instalarea noului guvern, miercuri, la capatul unor intense negocieri.

Presedintele francez astepta de mai multe luni ca situatia politica din Germania sa se stabilizeze pentru a face sa demareze din nou celebrul "motor franco-german", implicat in evolutia a numeroase dosare europene.

Citeste si:
Acordul cu Iran: Trump genereaza o criza politica. Reactiile liderilor
Trump retrage SUA din acordul...

"Stiti cat de mult asteptam aceasta munca in comun", a declarat Emmanuel Macron, inaintea unei reuniuni de lucru a celor doi lideri, urmata de un dineu.

"Nu suntem intotdeauna de aceeasi parere de prima data, dar Franta si Germania au realizat deja multe impreuna", a subliniat Angela Merkel.

Presedintele francez a facut mai multe propuneri de reforme institutionale pentru Europa, ca un buget european sau un ministru de finante pentru zona euro, insa negocierile se anunta delicate, Angela Merkel fiind supusa unui acord de coalitie pentru a guverna la Berlin.

"In privinta zonei euro, a politicii migratorii, de aparare, comerciale, de cercetare, educationale si in marile domenii pe care le-am putut defini, vom propune, pana in iunie, o foaie de parcurs ambitioasa pentru aceasta refondare si vom depune toata energia necesara in acest scop", a declarat Emmanuel Macron.

Citeste si:
Lumea in schimbare aEUR" Romania in contextul geopolitic actual
Lumea in schimbare aEUR"...

Un summit european, care se anunta crucial, este prevazut la 28 si 29 iunie. Cu atat mai mult, cu cat alti parteneri nu vad obligatoriu cu ochi buni coordonarea franco-germana asupra destinelor europene.

"Asta nu inseamna ca noi, celelalte tari din UE, vom lua de bun tot ce decid germani si francezii. Nu vom sta doar sa incuviintam", a atras deja atentia vineri premierul Olandei, liberalul Mark

Sursa foto: By Alexandros Michailidis / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Basescu: Merkel si Marcon izoleaza estul UE de Vechea Europa